- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Patru gălățeni au fost prinși în România după ce ar fi furat din Italia aur și argint de 200.000 de euro. Cum au fost găsiți

01 May, 13:09 • Stefan Simion
Patru bărbați din județul Galați au fost prinși în România după ce ar fi furat, în Italia, aur și argint în valoare de circa 200.000 de euro.
Patru gălățeni au fost prinși în România după ce ar fi furat din Italia aur și argint de 200.000 de euro. Cum au fost găsiți

În acest dosar, autoritățile italiene căutau cinci bărbați care, în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, ar fi furat aur și argint în formă brută.

Pe numele celor cinci erau emise mandate europene de arestare.

Pentru găsirea suspecților, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați, sub coordonarea procurorilor, au făcut mai multe percheziții în județul Galați, în urma cărora au fost prinși patru dintre cei cinci.

Al cincilea suspect este în continuare căutat.

”La data de 24 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați, sub coordonarea procurorilor de caz, în baza delegărilor dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în cadrul unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Italia, au desfășurat o amplă acțiune operativă.

Astfel, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție domiciliară în județul Galați, în comunele Pechea, Suhurlui și Vânători. Mandatele au vizat cinci bărbați, cu vârste de 23, 30, 33, 33 și 52 de ani, bănuiți de comiterea unor furturi pe teritoriul Italiei, în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, a unor cantități mari de aur și argint în formă brută, cu un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro. Pe numele acestora au fost emise mandate europene de arestare.

În urma activităților desfășurate, au fost depistate patru dintre cele cinci persoane vizate. Se continuă acțiunile de căutare a bărbatului de 52 de ani, care se sustrage cercetărilor”, au precizat reprezentanții Poliției Române.

Citește și Amendă de 6.000 de lei pentru locatarii de la bloc. Ce este TOTAL interzis pentru proprietari și chiriași!

La percheziții au fost găsite, printre altele, cartușe cu muniție letală și droguri.

”În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate bunuri de interes pentru cauză: aur brut și prelucrat, telefoane mobile, suporți de stocare, articole vestimentare, înscrisuri, precum și alte bunuri susceptibile a proveni din furturile comise în Italia.

De asemenea, au fost descoperite cinci cartușe cu muniție letală calibru 9×18 mm, cinci cutii cu materiale pirotehnice din categoria F3, o pungă cu materie vegetală de culoare verzuie cu miros specific substanțelor cu efect halucinogen, un cântar de precizie și o carte de identitate falsificată”, au mai transmis sursele citate.

Suspecții au fost reținuți, iar apoi unul dintre ei a fost arestat preventiv, în vederea extrădării.

”În cazul celorlalți trei bărbați, s-a decis amânarea extrădării până la finalizarea cercetărilor în alte cauze penale în urma unor fapte comise pe teritoriul statului român”, au mai precizat reprezentații Poliției Române.

În acest caz, activitățile din România s-au derulat cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, al grupelor de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, precum și al unui ofițer de legătură din cadrul Ambasadei Italiei la București și a șapte ofițeri din cadrul Poliției Statale și Carabinieri din Italia.

Citește și Salariul minim crește pentru această categorie de români. Va depăși nivelul național și vine cu prime generoase

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...