- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Rezultate BAC 2025. Elevii află vineri ce note au luat la probele scrise

19 Jun, 11:30 • Bruma Loredana
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, absolvenții claselor a XII-a urmează să afle vineri, 20 iunie, primele rezultate pe care le-au obținut la probele scrise. Rezultatele finale se vor afișa pe 30 iunie.
Rezultate BAC 2025. Elevii află vineri ce note au luat la probele scrise

Rezultate BAC 2025. Primele rezultate se afișează bineri, 20 iunie. Elevii nemulțumiți de notele obținute vor putea depune contestații și își vor putea vedea lucrările între orele 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Atenție, aceștia trebuie să fie însoțiți de un părinte.

Rezultate BAC 2025. Ce trebuie să știe elevii care depun contestație

Elevii care depun contestații trebuie să completeze, să semneze și să depună/ transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Potrivit Calendarului publicat de Ministerul Educației, rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie. Așa cum se procedează în ultimii ani, numele elevilor nu vor fi făcute publice. Se vor folosi codurile individuale care le-au fost distribuite elevilor la prima probă pe care au susținut-o.

Citește și Bacalaureat 2025. Subiecte MATEMATICĂ și ISTORIE. Ce au primit elevii la proba obligatorie a profilului

Pentru a promova examenul de bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Citește și UPDATE Subiecte Limba Română Bacalaureat 2025. Ce au avut de rezolvat absolvenții clasei a XII-a la prima probă scrisă

Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2025, sesiunea iunie

2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen

6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă

11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă

13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă

16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă

20 -24 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Elevii care, din diferite motive, nu au susținut examenul au posibilitatea de a da probele în sesiunea din august. Înscrierile pentru această sesiune se fac în perioada 14 – 21 iulie.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea