- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Criza facturilor

Bani pentru panouri fotovoltaice și în 2023. Bugetul este de 4 ori mai mare față de anul trecut

28 Jan, 08:33 • Bumbeneci Diana
Vești bune pentru românii care au nevoie de buget pentru fotovoltaice în 2023. Sprijinul oferit va fi de patru ori mai mare față de anul trecut. Câte proiecte ar putea fi finanțate.
Bani pentru panouri fotovoltaice și în 2023. Bugetul este de 4 ori mai mare față de anul trecut

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a vorbit despre sprijinul românilor atunci când vine vorba despre fotovoltaice. Oficialul a transmis, în ultimele sale declarații, că bugetul prevăzut pentru panourile fotovoltaice, în 2023, este de trei miliarde lei. Pentru că a fost raportat un interes foarte mare din partea românilor pentru obținerea independenței energetice, bugetul a fost majorat anunță Agerpres.

Bani mai mulți pentru fotovoltaice

„În România sunt peste trei milioane de case intabulate, locuinţe unifamiliale, teoretic care ar putea avea nevoie de sisteme fotovoltaice pentru a deveni independente sau semi-independente din punct de vedere al energiei electrice.

Anul trecut am aprobat peste 40.000 de cereri de finanţare, interesul a fost unul uriaş şi este clar că trebuie să suplimentăm bugetul pentru a veni în întâmpinarea cererii şi nevoii din partea cetăţenilor. Pentru a sprijini cetăţenii în instalarea acestor sisteme de producere a energiei electrice, în 2023 continuăm programul, construim acum bugetul AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu – n.red) şi vom bugeta pentru acest program o sumă de cel puţin patru ori mai mare decât anul trecut. (…) Trei miliarde lei este bugetul prevăzut pentru fotovoltaice, în 2023, şi vom putea finanţa cel puţin 150.000 de proiecte, faţă de 40.000”, a declarat Ministrul Mediului, pentru sursa citată.

Tanczos Barna a mai explicat că, în paralel, oficialitățile au purtat o serie de discuții cu reprezentații unităților administrativ teritoriale, în scopul de a identifica mai rapid soluțiile de eficientizare şi de reducere a birocraţiei în implementare a programului. Ministrul Barna a explicat că „anul acesta numărul celor care vor putea aplica va fi de ordinul sutelor de mii”. Mai mult, se analizează şi posibilitatea finanţării capacităţilor de stocare, mai susține oficialul.

Citește și: Structura anului școlar 2023-2024. Iată cum va fi structurat anul școlar care va începe pe 11 septembrie

„În acelaşi timp, analizăm posibilitatea finanţării capacităţilor de stocare, astfel încât independenţa energetică la nivel de gospodărie să fie susţinută şi prin posibilitatea de a stoca energia produsă în timpul zilei şi de a nu fi nevoie de fiecare dată de livrare în sistemul energetic.

Am demarat negocierile şi cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a căuta soluţii împreună de finanţare, atât din fondurile care sunt la dispoziţia Ministerului Mediului, cât şi din surse care sunt asigurate de Uniunea Europeană, adică fonduri europene”, a spus ministrul Mediului.

În declarațiile sale, oficialul a făcut referire şi la limitările legate de capacităţile de producţie şi de instalare a sistemelor fotovoltaice.

„Desigur, există şi alte limitări, limitări de ordin economic şi de ordinul capacităţilor de producţie a sistemelor fotovoltaice şi a capacităţilor de instalare. Deci, nu numai partea financiară, de finanţare, este importantă, e important să vedem şi cât pot instala firmele care se ocupă de aşa ceva şi ce cantităţi se pot importa în România”, a mai arătat Tanczos Barna.

Citește și: Oficial! România va avea un nou drum de mare viteză. Costă 500 de milioane de euro și leagă mai multe județe de Autostrada Soarelui

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu