- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Banii pentru drumuri s-au terminat. Ministerul Transporturilor amână contracte deja semnate, iar pe șantiere apar probleme

06 Sep, 15:11 • Aprozeanu Razvan
Criza de finanțare ține pe loc proiectele de infrastructură. Chiar dacă unele licitații au fost adjudecate de câteva luni, lucrările întârzie să înceapă. Problemele se resimt atât pe tronsonul autostrăzii A7 dintre Pașcani și Suceava, cât și pe șantierele destinate legăturilor rutiere din zona litoralului.
Banii pentru drumuri s-au terminat. Ministerul Transporturilor amână contracte deja semnate, iar pe șantiere apar probleme

În lipsa fondurilor, Ministerul Transporturilor a apelat la măsuri drastice: pentru prima dată a amânat un contract deja semnat, potrivit Digi24. Situația se înregistrează între Arad și Oradea, pe lotul 1 al drumului expres 16, unde șantierul ar fi trebuit să înceapă luna trecută. Lucrările au fost însă reprogramate pentru martie 2027, termen care, inițial, era stabilit pentru finalizare. Asociația Pro Infrastructură atrage atenția că ministerul și-a asumat proiecte peste capacitatea reală de finanțare.

„Statul, pe autostrăzi, a plătit până în acest moment ceas facturile. Asta nu înseamnă că o să se întâmple la fel acum, în toamnă și în decembrie, pentru că banii se termină acum și deja CNAIR și Ministerul Transporturilor au cerut o rectificare bugetară, adică niște bani în plus. Din ce informații avem noi, dincolo de 5 miliarde de lei”, spune Ionuț Ciurea, director la Asociația Pro Infrastructură.

Citește și: Accident cumplit pe autostrada A1 Sibiu-Deva. 3 bărbați care făceau marcaje rutiere, morți după ce au fost loviți de o cisternă

Ministerul Transporturilor amână contracte deja semnate, iar pe șantiere apar probleme

Problemele de finanțare au blocat și autostrada A7, între Pașcani și Suceava. Licitația lotului 1, estimat la 3 miliarde de lei fără TVA, s-a încheiat în martie, iar pentru lotul 2, câștigătorul a fost desemnat în aprilie. Cu toate acestea, la aproape șase luni distanță, constructorul nu are încă semnat contractul pentru cei 62 de kilometri de autostradă.

„Acolo avem câștigător desemnat, avem posibilitatea să semnăm contractul, dar nu avem resursa financiară. Ca atare, nu putem semna contractul, pentru că în momentul în care semnez contractul trebuie să dea ordin de începere pe proiectare”, explică Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.

Un alt proiect aflat sub semnul întrebării este „Alternativa Techirghiol”, drumul menit să lege localitățile de pe litoral între Cumpăna și 23 August. Chiar dacă procedura va avea un câștigător, nu există garanții că vor exista și banii necesari pentru construcție.

Citește și: Încă 26 de kilometri din Autostrada Transilvania, dați în circulație. Anunțul făcut de CNAIR

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare