Știri interne

Bătaie pe pensiile speciale, după ce pensia unui magistrat a ajuns la 5.000 de euro. Câți „speciali” are România

02 Aug, 14:09 • Bumbeneci Diana
Pensiile speciale ajung la sume colosale, iar numărul beneficiarilor este și el în creștere. CNPP anunță câți „speciali” are România în prezent, dar și cine primește o pensie de 5.000 de euro.
Bătaie pe pensiile speciale, după ce pensia unui magistrat a ajuns la 5.000 de euro. Câți „speciali” are România

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu este din ce în ce mai mare în România. Lista „specialilor” din țara noastră a fost în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Crește numărul pensiilor speciale

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.049 lei (circa 5.000 de euro – n.r.), din care 21.984 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.833 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Conform informațiilor transmise de reprezentanții CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna iulie, 805 persoane. Pensia medie era de 6.661 de lei, din care 3.151 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Ai mai putea citi și: O nouă majorare neașteptată a pensiilor. Daniel Baciu: „Avem termen de 6 luni de zile”

Atunci când vine vorba despre beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 887 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.744 de lei (3.297 de lei de la bugetul de stat).

pensii speciale
pensii speciale

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.384 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.940 de lei, din care 8.296 lei suportaţi din bugetul de stat.

Datele analizate recent mai reliefează și faptul că pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 667 de persoane, media fiind de 9.885 de lei. Din aceasta,  3.138 lei este cota suportată din bugetul de stat.

De altfel, conform datelor CNPP, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 legată de statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.292 de pensionari, pensia medie fiind de 6.509 de lei, din care 3.634 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Citește și: Românii preferă să trăiască din ajutoare sociale. Cum se refuză, pe bandă rulantă, joburi plătite și cu 500 de lei pe zi

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski