Știri interne

Boala X stârnește panică în toată lumea. Medicii români sunt în alertă: ”Nu este un joc și nici o glumă”

12 Dec, 14:20 • Bruma Loredana
Boala X, care a apărut în Congo, stârnește deja panică în toată lumea. Până în prezent, 71 de persoane au murit din cauza acestei boli. Îngrijorați sunt și medicii din România, care spun că această boală se transmite foarte ușor pe cale aeriană,
Boala X stârnește panică în toată lumea. Medicii români sunt în alertă: ”Nu este un joc și nici o glumă”

Boala X stârnește panică în toată lumea. Chiar dacă a apărut în Congo, medicii din toată lumea se tem de o nouă pandemie. Și medicii din România sunt îngrijorați că boala necunoscută ar putea ajunge și în țara noastră.

Boala X îi îngrijorează pe medicii români. Avertismentul lui Beatrice Mahler

”Nu este un joc şi nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri. Congo, căci acolo a apărut boala X, a cerut ajutor internaţional pentru pacienţi, dar şi pentru a identifica cine produce boala. Haosul zilelor actuale nu înseamnă protecţie. Dar poate asta se dorește: HAOS…(…) M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii – România este cea de a atenţiona populaţia….am căutat… nu am găsit nimic. Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorităţi, sigur nu sănătatea publică”, a scris Beatrice Mahler pe Facebook.

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, spune că simptomele persoanelor care suferă de boala X sunt asemănătoare cu cele ale gripei, respectiv febră, dureri de cap sau dureri musculare.

”În primul rând, trebuie să începem prin a spune că s-au făcut multe speculații pe tema aceasta, boala X, determinată de un agent patogen X, pentru că se spune, nimic nu este o certitudine, deci nu s-a izolat clar agentul infecțios care determină această boală că ar putea face parte din 3 familii de virusuri, posibil una dintre aceste familii, care determină astfel de simptome. Simptomele care sunt semnalate în zona Africa, Congo, unde a apărut această boală, sunt semne de gripă, cu febră, cu dureri de cap, articulare, musculare și manifestări pe linie hematologică, în sensul că poate fi vorba în unele cazuri de anemie care să impună o transfuzie de sânge. Este vorba despre o boală care se pare că se transmite pe calea aerului, pentru că fiind vorba despre apariția unui număr mare de cazuri, într-o perioadă scurtă de timp este clar o cale de transmitere ușoară. Cea mai ușoară cale de transmitere este calea aerului”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iași, pentru Ziare.com.

Citește și Avertisment alarmant! Boala devastatoare, care amenință sănătatea copiilor din România! Medicii trag semnale de alarmă!

Medicul a mai explicat că în prezent tratamentul se adresează simptomelor, pentru că nu a fost identificat încă un agent ideologic, însă cel mai probabil este viral.

”În perspectivă așteptăm agentul infecțios, care ar putea fi izolat pentru a se ști cum să se managerieze această boală. Nu e greu de diagnosticat ca boală. În momentul în care OMS are în vedere și semnalizează prezența acestei boli, cu siguranță se vor lua toate măsurile necesare pentru că răspândirea să nu se realizeze, deoarece răspândirea unei boli pe calea aerului, așa cum știm, e rapidă și greu de gestionat”, a mai explicat medicul, potrivit sursei citate.

Adrian Marinescu: Această boală a apărut mai ales la copiii mici

Potrivit medicului Adrian Marinescu, cei mai vulnerabili sunt copiii mai mici de 5 ani.

”În momentul în care nu știm mai nimic despre o anumită boală și suntem în curs de identificare o numim X, așa se întâmplă și acum. Au fost destul de multe decese, 70, și s-a constatat că această boală a apărut mai ales la copiii mici până în 5 ani, care aveau și un sistem imunitar deficitar, erau cu malnutriție.

Practic, ar fi 4 lucruri de spus. În primul rând, e bine să gândim preventiv și în această direcție OMS analizează situația cu o echipă care este în momentul de față acolo, pentru că până la urmă e bine să pleci de la ideea că pot fi probleme. Se face o analiză, se ia în considerare identificarea microorganismului, dacă e vorba de un virus, o bacterie. Al doilea, nu cred că trebuie să intre cineva în panică în condițiile în care nu știm că e aceeași cauză pentru toate cazurile.

Nu știm că e vorba de un anumit tip, e doar o presupunere. De asemenea, în Congo nu vorbim de un sezon rece și atunci e clar că e ceva ce se transmite probabil respirator și nu este un microorganism sezonier, cel puțin în momentul de față nu avem date în direcția asta. Faptul că apare la persoane care au probleme cu imunitatea este o situația frecventă cam la tot ce înseamnă infecții. Deci, decesele în număr mare apar la aceste persoane”, a declarat Adrian Marinescu, managerul interimar al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila spune cp boala a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republica Democratică Congo şi că nu prezintă în niciun fel caracteristicile unei boli care să pună probleme la nivel global.

Reamintim că într-o regiune din provincia Kwango din Congo au fost raportate peste 400 de cazuri de boală nediagnosticată, cu următoarele simptome: febră, cefalee, tuse, rinoree şi dureri musculare şi articulare.  71% dintre decese au fost raportate în cazul pacienţilor cu vârsta sub 15 ani, iar toate cazurile grave au fost înregistrate la persoane subnutrite. Decesele au avut loc în principal în comunităţile rurale, se mai arată în informarea INSP.

Citește și Boala care lovește tot mai mulți români. Cei care au făcut asta până la 15 ani sunt în pericol

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski