Știri interne

Bucureștenii, expuși unei poluări cauzatoare de cancer. Valorile au urcat și de trei ori peste limita admisă

03 Nov, 10:30 • Bumbeneci Diana
Locuitorii Municipiului București sunt expuși din nou poluării deosebit de periculoase. Ultimele verificări au scos la iveală faptul că valorile au urcat și de trei ori peste limitele admise, iar sănătatea oamenilor este pusă în pericol.
Bucureștenii, expuși unei poluări cauzatoare de cancer. Valorile au urcat și de trei ori peste limita admisă

Este de notorietate faptul că Municipiul București reprezintă unul dintre cele mai mizere locuri din România. Poluarea a ajuns la un nivel greu de stăpânit, iar cei care vor avea de suferit pe viitor sunt locuitorii Capitalei, anunță ProTV.

Poluarea provocatoare de cancer a ajuns la un nou nivel alarmant

Senzorii instalați de Agenția Națională pentru Protecția Mediului au înregistrat un nivel ridicat al poluării în special în zonele Obor și Berceni din Capitală. Valori mari au fost și lângă București, în Ilfov – în Voluntari și la Glina, însă momentan nu au fost luate măsuri.

 „Pentru Municipiul București vorbim despre o viteză a vântului redusă, coroborat cu încălzirea rezidențială și traficul rutier. Toate acestea pe un fond de cald atmosferic produc astfel de înregistrări crescute la valorile PM, PM2,5 – PM10”, a declarat Viorel Tufeanu, șeful Gărzii de Mediu București.

PM 2.5 sunt descrise ca particule din atmosferă cu un diametru ce nu depășește 2.5 micrometri. Acest tip de pulbere este considerat cel mai periculos pentru sănătatea umană pentru că poate ajunge direct în fluxul sanguin și poate provoca de la agravarea astmului până la diverse tipuri de cancer greu de depistat în faza incipientă.

Bucureștenii, expuși unei poluări cauzatoare de cancer. Valorile au urcat și de trei ori peste limita admisă
Bucureștenii, expuși unei poluări cauzatoare de cancer. Valorile au urcat și de trei ori peste limita admisă

PM10 reprezintă un amestec de particule ce nu trec de 10 micrometri în diametru. Amestecul este dăunător deoarece conține metale grele, cancerigene și reprezintă o adevărată problemă pentru sănătatea organismului uman.

Limita maximă admisă pentru PM 10 este de 50 de micrograme pe metrul cub și reprezintă media pe zi. Miercuri însă, vârful a fost și de trei ori mai mare în București și nu este pentru prima dată când acest lucru se întâmplă.

Vremea din ultimele zile a favorizat menținerea unui nivel ridicat al poluării, mai spun autoritățile. Așadar, doar o răcire a vremii ne mai poate ajuta în lupta cu poluarea.

 „Vremea a fost mult mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii noiembrie, cerul senin, vântul slab până la moderat. Au fost și cele mai mari temperaturi de când se fac măsurători, pentru noiembrie”, a transmis Meda Andrei, meteorolog.

Mai mult, au contribuit și noxele de la mașini, dar și materialele folosite pentru încălzirea locuințelor. Și uite așa, autoritățile caută să găsească scuze, dar mai puțin soluții rapide.

 „Nu avem de-a face numai cu combustibil solid, material lemnos, avem de-a face și cu deșeuri”, a încheiat Viorel Tufeanu, șeful Gărzii de Mediu București, conform sursei citate.

Mai mult, potrivit unui clasament legat de poluarea cu PM 10, clasament făcut de o companie ce are instalați mii de senzori în marile orașe din Europa, cel mai curat aer îl respiră oamenii din Viena, Oslo, Londra sau Berna. Bucureștiul se afla în coada clasamentului, ca de fiecare dată, fiind cu adevărat o groapă de gunoi a țării.

Ai mai putea citi: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță dacă au fost victime sau pagube în urma cutremurului din această dimineață

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski