Știri interne

Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale

21 Dec, 15:00 • Stefan Simion
Centrala termică a ajuns să fie indispensabilă în orice locuință. Chiar dacă achiziționarea și montarea ei necesită investiții serioase, durata ei de viață este de cel puțin 10 ani, iar o întreținere corespunzătoare o prelungește până la 20 de ani. Cu toate astea, chiar dacă marca centralei este una de renume și chiar dacă i se asigură mentenanța anual, se întâmplă, uneori, ca unele componente să cedeze.
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale

Centrala termică nu trebuie, din fericire, schimbată ori de câte ori dă semne de „oboseală” și nu mai furnizează căldură sau apă caldă. De cele mai multe ori, problema se reyolvă ori din panoul de comandă al centralei, ori prin înlocuirea componentelor care nu mai funcționează.

Fie că este vorba despre prima variantă, sau despre a doua, este recomandat să apelăm la firmele autorizate care au personal pregătit special pentru acest gen de probleme.

Una dintre situațiile în care este necesar să chemi un specialist este atunci când centrala începe să scoată zgomote suspecte.

Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică

Aceste zgomote pot avea diverse cauze. Spre exemplu, dacă centrală scoate niște sunete asemănătoare loviturilor de ciocan sua prezintă un șuierat, sunt semnele unor depuneri de calcar pe schimbătorul de căldură. Asta se întâmplă din cauza apei dure, scrie cumsa.ro

Zgomotele puternice indicaă probleme la camera de ardere.

Citeste si Trucuri care te ajută să plătești mai puțin la facturile de gaze. Uite ce trebuie să faci la centrală pentru un consum mic

Dacă centrala termică încearcă să pornească, însă nu există flacăra, zgomotul asociat acestei probleme este acela care redă o oprire bruscă. În acest caz, fie există o problema legată de arzător, fie există depuneri de calcar pe electrodul responsabil cu aprinderea. Problema se rezolvă prin curățarea electrodului sau înlocuirea arzătorului, acțiuni care trebuie lăsate în grija unui specialist.

Huruitul puternic poate semnifica o defecțiune a pompei de recirculare, al cărei rol este acela de a recircula apa caldă din centrală prin calorifere. Impuritățile din apă se pot acumula în pompa centralei, care se va bloca.

Citeste si Cât te va costa factura la gaz în iarna 2024-2025 dacă scazi temperatura cu un grad la centrala termică. Calculul simplu care te ajută

Cea mai frecventă problemă întâlnită la centralele termice

Cea mai frecventă problemă cu care se confruntă centrala termică este scăderea presiunii. În acest caz, nu se produce niciun zgomot, doar vei constata că apa nu se mai încălzește. Acest lucru este vizibil pe ecranul manometrului. O presiune sub 0,5-0,6 bari va produce o avarie a centralei. Tot ce ai de făcut este să ridici presiunea apei la 1.5 bari.

centrala termică

O anumită bolboroseala la nivelul centralei termice poate avea drept cauză aerisirea centralei termice. Asta înseamnă că există goluri de aer, iar acestea pot fi eliminate destul de ușor, însă pentru asta va trebui să consulți manualul tehnic sau să chemi un specialist.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier