- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cetățenie română peste hotare. Copiii născuți în străinătate beneficiază de acest document dacă unul dintre părinți este român!

10 Nov, 12:35 • Oprea Alina
Chiar dacă nou-născutul este născut în afara granițelor României, acesta beneficiază de documentul legal aferent certificatului de naștere! Amabsada României de la Madrid a facilitate această procedură, în cazul în care unul dintre părinți este român, copilul primește cetățenie!
Cetățenie română peste hotare. Copiii născuți în străinătate beneficiază de acest document dacă unul dintre părinți este român!

În contextul în care un copil este născut în afara granițelor României, acesta primește automat cetățenie română, condiționată doar de cetățenia unuia dintre părinți. Foarte important de menționat este faptul că este necesară înregistrarea nașterii în evidențele de stare civilă româneșpti, conform unor date recente, emise de Amabasada României la Madrid.

Orice copil care este născut în afara țării, conform legii, acesta va primi automat cetățenie românească dacă unul dintre părinți este cetățean român. Acest drept este acordat copilului chiar dacă celălalt părinte este de origine străină, astfel că, spre exemplu, un copil care este născut în Spania iar un părinte este român și celălalt străin, primește, în mod automat, cetățenie română.

„În temeiul legii, copilul dobândește cetățenia română chiar dacă s-a născut în străinătate și chiar dacă numai unul dintre părinții acestuia este cetățean român? Prin urmare, un copil născut pe teritoriul Spaniei, dintr-un părinte român și un părinte străin (indiferent de cetățenia acestuia), este român. Dacă nașterea s-a produs în Spania, este obligatorie înregistrarea acesteia în evidențele de stare civilă românești prin procedura transcrierii certificatului de naștere obținut de dumneavoastră de la autoritățile spaniole.”, precum arată o postare oficială a Amabasadei României din Madrid pe pagina de Facebook, conform știripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și: INPS Italia trebuie să plătească despăgubiri în valoare de 10.000 de euro unei badante, după ce i-a anulat Venitul de cetățenie

Cetățenie română pentru nou născuții născuți peste hotare!
Cetățenie română pentru nou născuții născuți peste hotare!

Cetățenie română valabilă și pentru copiii născuți în străinătate!

Reprezentanții instituției u menționat cât de important este a părinții să înregistreze nașterea în evidențele de stare civilă românească. Aceasta este o procedură care mnecesită transcrierea certificatului de naștere obținut de la autoritățile străine, în acest caz, spaniole. Pentru a putea face acest demers, cetățenii au la dispoziție 6 luni, de la înregistrarea nașterii la autoritățile străine.

Oamenii care se regăsesc în această situație nu trebuie să își facă griji, întrucât, Ambasada României de la Madrid oferă o spluție pentru a efectua acest demers cu faciliatate. Astfel, cetățenii trebuie doar să acceseze platforma online www.econsulat.ro, secțiunea „acte de stare civilă”, und epot alege opțiunea „transcriere certificat de naștere străin în registrele de stare civilă române”. Așadar, odată cu respectarea acestei proceduri, cetățenii vor avea parte de certificatul de naștere românesc care va fi eliberat de către echipa Consulatului General al României la Madrid chiar în ziua programării.

Această inițiativă vine ca răspuns la o necesitate practică și simplifică procesul pentru părinții români cu copii născuți în străinătate, asigurându-le astfel drepturile depline ale cetățeniei române pentru cei mici. Ambasada a reafirmat disponibilitatea de a oferi sprijin și informații suplimentare în acest sens.

Tea-ar putea interesa și: Venitul de cetăţenie în Italia suferă modificări pentru 2023. Ce trebuie să ştie românii din peninsulă

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu