Știri interne

Ce angajați au dreptul la concediu de îngrijire a copilului bolnav. Câte zile de concediu își poate lua salariatul și în ce condiții nu se acordă

12 Mar, 16:04 • Stefan Simion
Angajații care au asigurare de sănătate au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav până la 12 ani, iar pentru copiii cu handicap până la 18 ani. Acest tip de concediu se acordă pe o perioadă de 45 de zile calendaristice pe an pentru fiecare copil, cu posibilitatea de prelungire la 90 de zile în anumite situații.
Ce angajați au dreptul la concediu de îngrijire a copilului bolnav. Câte zile de concediu își poate lua salariatul și în ce condiții nu se acordă

Conform OUG nr. 158/2005, indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav poate fi solicitată de oricare dintre părinți, cu condiția ca acesta să fi cotizat la CNAS cel puțin șase luni în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care solicită concediul medical. Dreptul la concediu, respectiv la indemnizație îl au în egală măsură părinții naturali și părinții adoptivi.

De asemenea, asigurații beneficiază de concediu medical și atunci când însoțesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, sau într-un stat care nu face parte din aceste teritorii, scrie avocatnet.ro

Citeste si Compania care oferă un concediu inedit pentru a-i atrage pe tineri să se angajeze. Cele mai dorite beneficii în 2025

Câte zile de concediu de îngrijire a copilului bolnav își poate lua salariatul

Durata maximă a concediului de îngrijire a copilului bolnav este de 45 de zile calendaristice pe an pentru fiecare copil. Dacă angajatul are mai mulți copii, numărul de zile poate crește corespunzător. Durata concediului se poate prelungi până la 90 de zile în situația în care copilul suferă de boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat sau supus unor intervenții chirurgicale.

Atenție, însă! Cele 45 de zile nu vor putea fi acordate toate odată! Astfel, medicul de familie poate acorda doar maximum 14 zile calendaristice pe lună, în una sau mai multe etape. În schimb, un medic specialist poate acorda concediu medical de maximum 30 sau 31 de zile calendaristice.

În plus, în cazul în care copilul bolnav este internat și perioada de spitalizare se întinde pe mai multe luni calendaristice, medicul curant poate elibera certificatul de concediu medical la externare sau lunar, în funcție de necesități.

Care este indemnizația pe care o primește părintele care se află în concediu de îngrijire a copilului bolnav

Pentru concediul de îngrijire a copilului bolnav, statul acordă 85% din media veniturilor lunare realizate în ultimele șase luni (din cele 12 luni care constituie stagiul de cotizare), dar nu poate depăși limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar (adică 48.600 de lei).

În cazul în care asiguratul figurează ca șomer, calculul indemnizației brute lunare se face ca medie a veniturilor brute lunare reprezentând indemnizația de șomaj, realizate în ultimele șase luni din cele 12 luni care constituie stagiul de asigurare, respectând aceeași limită maximă.

Citeste si Poți fi concediat chiar și în concediu medical? Ce spune noul Cod al Muncii 2025

Și unele categorii de persoane care nu au șase luni vechime au dreptul la o indemnizație de concediu de îngrijire a copilului bolnav, dar doar în anumite situații. Este vorba despre persoanele care au primit pensie de invaliditate, absolvenții cursurilor de zi ale învățământului universitar care și-au susținut examenul de licență la timp, persoanele care au beneficiat anterior de concedii medicale sau de îngrijire a copilului bolnav, precum și cei care au realizat venituri asigurate în România înainte de acordarea concediului medical.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...