- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cum poți fi despăgubit dacă ți-a fost anulat zborul sau avionul are o întârziere de peste 3 ore. Care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi

16 Jul, 15:17 • Toma Anca
Cum poți fi despăgubit dacă ți-a fost anulat zborul sau avionul are o întârziere de peste 3 ore. În ultima lună, sute de persoane s-au confruntat cu anulări, ori cu întârzieri poate și mai mari de trei ore. Fiecare pasager poate cere despăgubire, însă sunt puțini cei care își cunosc și își cer drepturile.
Cum poți fi despăgubit dacă ți-a fost anulat zborul sau avionul are o întârziere de peste 3 ore. Care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi

Cum poți fi despăgubit dacă ți-a fost anulat zborul sau avionul are o întârziere de peste 3 ore. Primul lucru care trebuie menționat e faptul că Regulamentul nr. 261/2004 al Consiliului European și al Parlamentului European stabilește clar drepturile pasagerilor de pe liniile aeriene.

Astfel, dacă zborul tău întârzie, în funcție de numărul e ore în care ai așteptat, există câteva reguli clare. Astfel, dacă avionul tău întârzie mai mult de două ore, pasagerii trebuie să primească mese, dar și băuturi răcoritoare.

De asemenea, aceștia au dreptul la două apeluri telefonice gratuite, ori la două mesaje text, e-mail, ori fax. Iar în cazul în care avionul întârzie mai mult, iar zborul este reprogramat pentru a doua zi, pasagerii trebuie să beneficieze de cazare, dar și de transport până la cazare și la aeroport înapoi, în mod gratuit.

În cazul unei întârzieri de cel puțin cinci ore, pasagerii pot opta pentru rambursarea costului integral al biletului sau pot solicita un zbor de retur la punctul de plecare inițial.

Citește și: Lovitură după lovitură pentru românii care au vacanțe programate în străinătate. După problemele cauzate de WizzAir, o altă companie anunță că elimină 2% din zboruri

Cum poți fi despăgubit dacă ți-a fost anulat zborul sau avionul are întârziere

Dacă ești în una dintre cele două situații, trebuie să știi că ai dreptul la mese, băuturi răcoritoare, cazare, dar și transport între aeroport și cazare. De asemenea, poți efectua apeluri telefonice gratuite, ori să trimiți mesaje text gratuite sau e-mailuri.

În ceea ce privește dreptul la rambursarea costului biletului, aici există un termen de șapte zile. Mai mult de atât, deși puțini știu, în cazul în care ți-a fost anulat zborul, poți să soliciți despăgubiri, iar pentru asta poți primi până la 600 de euro.

Conform regulamentului menționat anterior, poți solicita despăgubiri de 250 de euro pentru orice zbor de 1.500 de kilometri sau mai puțin. De asemenea, pot fi solicitate despăgubiri de 400 de euro pentru u toate zborurile în interiorul UE de peste 1.500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 km.

Există și posibilitatea de a cere despăgubiri de 600 de euro. Acest lucru se aplică la toate zborurile care nu intră sub incidența punctelor precedente. Această despăgubire se plătește doar atunci când pasagerul nu a fost informat în prealabil cu privire la anularea zborului. De asemenea, poate dura ceva timp până când banii ajung la destinatar, în funcție de compania aeriană aleasă.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%