Știri interne

Cutia milei, în varianta modernă. POS-uri a fost instalate în Catedrala Națională, inclusiv în altar

27 Oct, 23:00 • Dumitrescu Alexandra
Peste 30.000 de credincioși s-au închinat deja în altarul Catedralei Naționale, care rămâne deschisă zilnic, cu intrare liberă. Donațiile se pot face și prin POS-urile instalate, inclusiv unul în altar. Pelerinajul continuă până pe 31 octombrie.
Cutia milei, în varianta modernă. POS-uri a fost instalate în Catedrala Națională, inclusiv în altar

Peste 30.000 de credincioşi s-au închinat deja în altarul Catedralei Naţionale. După programul special din această săptămână, Catedrala va rămâne deschisă pentru închinare în fiecare zi. Un sobor de preoți va fi desemnat special pentru a sluji în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Însă, intrarea va rămâne liberă pentru vizitatori. Cine vrea să doneze pentru continuarea lucrărilor, o poate face şi prin POS-urile instalate în biserică.

Credincioșii sunt pregătiți să stea zi și noapte la rând pentru a trece prin altarul Catedralei Naționale. Arhiepiscopia bucureştilor a realizat şi o hartă interactivă actualizată în timp real care arată unde se termină rândul enoriașilor.

La prânz, timpul de așteptare depășește cel puțin două ore, însă Patriarhia Română se aşteaptă la şi mai multă lume. Pelerinii se pot închina în altarul Catedralei Naţionale până în data de 31 octombrie, conform Observator.

Citește și: Guvernul a modificat OUG 52/2025 pentru a putea debloca unele cheltuieli necesare instituțiilor publice

Cei care nu au avut invitaţii pentru ziua sfințirii şi-au programat excursia de Sf. Dimitrie, ocrotitorul bucureştilor. O femeie a plecat cu un grup din eparhia Argeşului de dimineaţă şi s-a aşezat la rând la ora 10.

„Foarte repede, e fluent rândul. Am luat-o pe Maica Cuvioasă Parascheva şi nepoatele mele – mie mi-a ajutat Dumnezeu să ajung, să văd această minune, această capodoperă. Nepoţelele… Poate în vacanţă o să ajungă şi ele”, a spus o credincioasă.

Un POS a fost instalat chiar în altarul Catedralei

Pe modelul marilor monumente din străinătate, în Catedrală au fost instalate POS-uri. Unul chiar în altar.

„Ne-am gândit pentru cei care doresc în continuare să contribuie la lucrările care se vor desfăşura în continuare la clădirile anexă, poate şi la finisaje care mai sunt de rezolvat în interiorul Catedralei Naţionale să poată să contribuie prin aceste mijloace moderne” a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Adrian Agachi.

Uşile Catedralei vor rămâne deschise pentru toată lumea, intrarea fiind liberă, fără niciun fel de taxă. Pelerinajul se va încheia pe 31 octombrie.

Citește și: Ministerul de Finanțe cumpără 32% din Fondul Român de Contragarantare (FRC) de la Fundația Post-Privatizare

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski