Știri interne

Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii. Aveți termen 45 de zile să faceți asta!

01 Aug, 23:43 • Preda Silvia
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat ce soluție au românii care vor avea pensiile recalculate greșit. „Orice greșeală se poate îndrepta”, a transmis el.
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii. Aveți termen 45 de zile să faceți asta!

Pensionarii români pot contesta deciziile de recalculare în termen de 45 de zile de la momentul primirii lor, anunță Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, potrivit capital.ro.

„Suntem oameni până la urmă și eroarea umană niciodată nu a putut fi eliminată. Noi sperăm să diminuăm aceste erori, spre zero. Eroarea este normală, ne-o asumăm. Orice greșeală se poate îndrepta.

Este foarte clar și prevăzut în formularul de decizie că există un termen de 45 de zile pentru a contesta, de la momentul primirii deciziei. Eu sper să nu fie cazul, am încredere în colegii mei”, a declarat șeful CNPP.

Citește și: O nouă majorare neașteptată a pensiilor. Daniel Baciu: „Avem termen de 6 luni de zile”

Dorina Barcari, expertă în pensii și salarizare, arată că recalcularea pensiilor în două etape ar putea să creeze probleme în sistemul de pensii publice.

Conform spuselor sale, documentele necesare pentru dosarele de pensie ar trebui să fie deja în arhive încă din anul 2011, mai scrie capital.ro.

Daniel Baciu, despre pensiile recalculate greșit: „Noi sperăm să diminuăm aceste erori”

Daniel Baciu
Daniel Baciu

În prima etapă a recalculării pensiilor, se va aplica o nouă formulă care folosește o valoare punctuală de referință de 81 de lei. În a doua etapă, vor fi luate în considerare și veniturile din sporuri, premii, ore suplimentare și alte perioade asemănătoare. Problema este legată de cele două etape de recalculare a pensiilor, arată sursa citată.

Prima etapă nu este complicată. În a doua fază de recalculare, trebuie incluse toate veniturile contributive, chiar dacă unele sunt deja în dosare și altele nu au fost încă aduse la dosar, iar asta poate duce la erori.

Formula de calcul la recalcularea pensiei:

Total Punctele X 81 de lei (valoarea punctului de referință)

Total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate.

Punctele de stabilitate:

– 0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 ani în muncă,

0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35,

1 punct pentru fiecare an muncit peste 35 de ani.

Vezi și: S-a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor care au muncit 25 de ani. Daniel Baciu: „Vorbim despre 4,8 milioane de pensionari”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski