Știri interne

Daniel Baciu: „Nu va fi nicio pensie îngheţată 5, 6, 7 ani. Este foarte clar prevăzut de lege”

19 Aug, 11:29 • Bugiu ⁠Ana Maria
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, susține că nicio pensie din țară nu va îngheța. Noua lege prevede acest lucru.
Daniel Baciu: „Nu va fi nicio pensie îngheţată 5, 6, 7 ani. Este foarte clar prevăzut de lege”

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, susține că nicio pensie din România nu va fi „îngheţată”, întrucât există un mecanism prevăzut în noua lege a pensiilor ce prevede indexarea cu rata inflaţiei, potrivit Antena 3 CNN.

„Nu va fi nicio pensie îngheţată 5, 6, 7 ani. Există un mecanism foarte clar prevăzut de lege, de indexare a pensiilor cu inflaţia – 100% din inflaţie, cât şi cu câştigul salariat mediu brut pe economie.

Creşterile sunt de la 1% până la 100% în funcţie de istoricul profesional al fiecărui pensionar, în funcţie de contributivitatea care a avut-o de-a lungul vieţii active, în funcţie de anul ieşirii la pensie”, a explicat Daniel Baciu.

Acesta a mai spus și că, în urma recalculării, mai mult de 82% dintre pensii vor fi majorate semnificativ, peste 3 milioane de pensionari primind pensii mai mari decât le-au avut până acum.

Te-ar putea interesa și: Unde poți depune cererea de contestație pentru pensie. Românii trebuie să se grăbească!

foto: pensie

Daniel Baciu: „Există aceste creşteri de care v-am zis, de la 1% până chiar la dublarea pensiei”

Potrivit acestuia, mulți pensionari vor primi pensii duble, susținând că legea încurajează contributivitatea.

Mai mult decât atât, șeful Casei de Pensii a mai menționat că toți cei care au peste 40 de ani lucrați și care nu au beneficiat de indicele de corecție din ultimii ani de zile, vor avea majorări ale pensiilor semmnificative.

”Există aceste creşteri de care v-am zis, de la 1% până chiar la dublarea pensiei. Această lege încurajează contributivitatea.

Cei care au peste 40 de ani lucraţi, şi să ştiţi că avem foarte multe cazuri în această situaţie, care nu au beneficiat de indicele de corecţie de ultimii ani de zile, vor avea nişte creşteri substanţiale, pentru că beneficiază şi de punctele de stabilitate, o noutate a acestei legi.

Având aceste puncte de stabilitate care se adaugă la punctele efectiv contributive, rezultă într-un cuantum al pensiei considerabil mărit”, a explicat Daniel Baciu, joi, într-o conferință de presă.

Te-ar putea interesa și: Cum se calculează vechimea la pensie în 2024. Care sunt ultimele reglementări

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski