Știri interne

Daniel Baciu, șeful CNPP, anunț pentru românii care își așteaptă pensiile mărite: Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9%

11 May, 00:04 • Adrian Popovici
Daniel baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice a vorbit despre recent despre procesul de recalculare al pensiilor și a dat asigurări că acesta este aproape de finalizare.
Daniel Baciu, șeful CNPP, anunț pentru românii care își așteaptă pensiile mărite: Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9%

Pe măsură ce se apropie luna septembrie, românii sunt tot mai nerăbdători și își așteaptă pensiile mărite. Recnet, Daniel Baciu, șeful CNPP, avenit cu noi detalii legate de procesul recalculării indemnizațiilor. De asemenea, trebuie precizat că fostul ministru al Muncii a dat asigurări că acestea nu vor scădea, notează Antena 3 CNN.

După cum a explicat recent Marius Budai, dar și de mai multe ori în decursul ultimelor luni Daniel Baciu, românii nu vor primii pensii mai mici după recalculare și asta deoarece legea include un articol care le oferă posibilitatea celor care s-ar afla în situația de a avea venituri mai mici să primească indemnizația de care beneficiază și acum.

„Pentru recalculare, există un articol clar în lege că atunci când, în urma recalculării unei pensii iese un punctaj mai mic, se păstrează cuantumul în plată. Ce aș vrea eu să reținem de la apariția acestor norme, că noi, Guvernul Ciolacu, suntem extrem de determinați ca de la 1 septembrie seniorii noștri să primească pensiile conform legii”, a explicat Marius Budăi.

Daniel Baciu, șeful CNPP
Daniel Baciu, șeful CNPP

Te-ar putea interesa și: Vești proaste pentru români! Pensiile şi salariile ar putea fi înghețate dacă datoria publică continuă să crească

Recalcularea pensiilor, aproape de final, explică Daniel Baciu

Daniel Baciu a explicat recent că deja a fost stabilit noul format pe care îl vor avea deciziile de pensionare, acesta fiind trimis către Monitorul Oficial. El a dat asigurări că nu există întârzieri în procesul de recalculare și că în septembrie pensionarii români își vor primi pensiile mărite.

„Prin ordin de președinte am stabilit noul formular al deciziei de pensionare, care respectă întocmai prevederile legii 360/2023. Urmează, probabil, zilele acestea să fie deja publicat în Monitorul Oficial.

Am trimis la Monitorul Oficial acest nou format al deciziilor de pensionare. Suntem în linie dreaptă, avem un grafic foarte strâns, de care ne ținem, știm exact ce avem de făcut, nu avem absolut nicio întârziere, astfel încât în septembrie beneficiarii noștri pensionari să își primească deja pensiile recalculate.

Nu pot să spun exact un termen fix când începem, undeva în vară. Este în funcție de cât de repede ne mobilizăm cu softul care recalculează aceste pensii. Vom trece imediat la tipărirea acestor decizii. Până în luna septembrie. Ele trebuie emise, tipărite și expediate către pensionari”, a explicat Daniel Baciu.

În ceea ce privește numărul de dosare care mai trebuie recalculate, Daniel Baciu a explicat faptul că ar fi vorba despre 150.000 din aproximativ 1,4 milioane, estimând astfel că s-a ajuns la aproximativ 99,9%.

„Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9 la sută. 150 de mii de dosare mai avem din 1,4 milioane. Procesul de evaluare se va finaliza. Colegii fac softul, emitem taloanele”, a mai adăugat Daniel Baciu.

Citește și: Vești bune pentru pensionari! Cu cât crește pensia, de fapt. Șeful CNPP, Daniel Baciu: ”E o formulă foarte clară”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski