Știri interne

Elena Udrea a fost externată din spital. DNA contestă decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată

02 Jul, 12:54 • Andrei Alina
DNA contestă decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea. Între timp, Elena Udrea a fost externată din Spitalul Judeţean Ploieşti după operația la care a fost supusă duminică.
Elena Udrea a fost externată din spital. DNA contestă decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată

Direcţia Naţională Anticorupţie a înaintat contestaţie la soluţia pronunţată marţi de Judecătoria Ploieşti prin care magistraţii acestei instanţe au admis cererea de liberare condiţionată depusă de fostul ministru al Turismului Elena Udrea, care execută o sentinţă de şase ani.

De altfel, încă din timpul dezbaterilor în instanţă, DNA s-a opus liberării, invocând, pe de o parte, gravitatea faptelor pentru care Udrea a fost condamnată şi, pe de altă parte, atitudinea în faţa justiţiei a fostului ministru care a fugit în Costa Rica pentru a scăpa de deciziile magistraţilor.

Între timp, Elena Udrea a fost externată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost supusă, duminică, unei intervenţii chirurgicale, după ce a fost preluată cu o ambulanţă de la penitenciarul de la Târgşoru Nou, duminică dimineaţă.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au decis, marţi, liberarea condiţionată a Elenei Udrea, decizia nefiind însă definitivă.

Dosarul a fost deschis după ce fostul ministru a obţinut, în justiţie, deducerea din pedeapsa de şase ani a mai multor luni petrecute în detenţie, în Costa Rica şi Bulgaria şi în arest la domiciliu.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski