- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ilie Bolojan a declarat la Euronews că România ia în calcul participarea la misiuni internaționale în zona Golfului

25 Mar, 11:18 • Daniela Oancea
Ilie Bolojan a declarat marți, la Euronews, că România ia în calcul participarea la misiuni internaționale în zona Golfului, inclusiv prin trimiterea de specialiști în deminare, însă doar după încheierea fazei active a conflictului și în coordonare cu alianțele din care face parte, informează Mediafax.
Ilie Bolojan a declarat la Euronews că România ia în calcul participarea la misiuni internaționale în zona Golfului

„Avem acest război din Golf, iar Statele Unite, de a căror umbrelă de securitate România și NATO au beneficiat în toți acești ani, ne-au solicitat un sprijin”, a afirmat premierul.

Bolojan a reamintit că România a răspuns deja pozitiv prin punerea la dispoziție a bazelor militare pentru avioane de aprovizionare și a precizat că, în prezent, există doar un acord de principiu privind o eventuală participare la misiuni care țin de capacitățile României.

„Acordul de principiu este să participăm la misiuni care țin de posibilitățile noastre, pe zona de deminare, de supraveghere, dar numai după ce zona de conflict nu mai este una agresivă și se ajunge la o formă de armistițiu”, a spus șeful Executivului, făcând referire la situația din Strâmtoarea Ormuz.

Premierul Bolojan a afirmat că România are experiență în participarea la misiuni de stabilizare post-conflict, invocând implicarea în Bosnia and Herzegovina, unde armata română și-a demonstrat profesionalismul și capacitatea de a-și îndeplini misiunile.

„Dacă a fost nevoie de o prezență în Bosnia, după terminarea conflictelor, pentru stabilizarea situației, România a participat. Armata noastră a demonstrat că este profesionistă și că își face datoria”, a declarat Ilie Bolojan.

Întrebat despre perspectivele României în contextul războiului din Ucraina și al conflictului din Orientul Mijlociu, premierul a avertizat că perioada următoare va fi dificilă.

„Nu va fi un an ușor pentru Europa. Cele două războaie vor avea efecte care nu ne pot ocoli și le vedem deja”, a spus el.
Ilie Bolojan a adăugat însă că evoluția României depinde și de deciziile interne.

„Dacă păstrăm disciplina financiară, dacă punem în practică proiectele europene și reformele pe care ni le-am asumat și dacă creăm condiții pentru ca economia să fie mai competitivă, putem crea premise mai bune pentru România în anii următori”, a concluzionat premierul în studioul Euronews.

Citește și: România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate din regiune

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags: