Știri interne

Întârzieri de 6 ore ale trenurilor. Traficul feroviar s-a închis

17 Aug, 11:34 • Bugiu ⁠Ana Maria
Trenurile cu direcția Drăgănești Olt și Fărcașele, pe Magistrala 100, nu mai circulă sâmbătă, 17 august. Un tren de marfă s-a defectat, ceea ce a dus la o reacție în lanț a întârzierilor.
Întârzieri de 6 ore ale trenurilor. Traficul feroviar s-a închis

Sâmbătă, 17 august 2024, cinci trenuri de călători au întârzieri de până la 6 ore, după ce traficul feroviar, pe un fir al căii ferate Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, pe Magistrala 100, a fost închis. Aceasta vine în urma unei defectări ale unui tren de marfă privat.

Celălalt fir de circulație era închis pentru lucrărăi, dinainte de această situație. S-a reluat tarfic sâmbătă dimineașa, însă acest incident va avea un efect de Domino pentru celelalte trenuri, generând o serie mare de întârzieri, potrivit observatornews.ro.

Te-ar putea interesa și: CFR anunță reducerea vitezei la trenuri din cauza caniculei. Recomandările pentru călători

foto: trenuri

Întârzieri de 6 ore ale trenurilor

Este vorba despre trenul InterRegio Mangalia-Timișoara, care are sâmbătă o întârziere de 6 ore. Alte 5 trenuri au mai avut întârzieri de minim 2 ore, din cauza aceluiași eveniment: închiderea criculației pe magistrala 100, așa a anunțat CFR Călători.

La ora 6:30 din ziua de sâmbătă, 17 august, a fost eliberată linia și s-a reluat traficul pe firul II, între Drăgănești Olt și Fărcașele.

„Urmare închiderii accidentale de către CNCF CFR S.A. în data de 17.08.2024, între orele 2 și 6.30, a liniei curente Drăgănești Olt-Fărășele mai multe trenuri cu circulație pe Magistrala 100 acumulează întârzieri cuprinse între 123 și 361 minute”, a anunțat sâmbătă dimineața CFR Călători.

CFR Călători a mai anunțat că celălalt fir de circulație era înschis înaintea incidentului, pentru lucrări la infrastructura feroviară.

Trenurile care au acumulat întârzieri

  • Trenul IR 1992 cu circulație în relația Arad-Craiova-București Nord- Constanța(Mangalia) are o întârziere de 276 minute
    Trenul IR 1994 cu circulație în relația Craiova-București Nord- Constanța are o întârziere de 123 minute
    Trenul IR 1990 cu circulație în relația Mangalia-Constanța-București Nord-Craiova-Timișoara Nord are o întârziere de 361 minute
    Trenul RE 9900 cu circulație în relația Craiova-București Nord are o întârziere de 201 minute
    Trenul R 9381 cu circulație în relația Roșiori Nord-Craiova are o întârziere de 240 minute

Totuși, un lucru bun de menționat este că toți pasagerii trenurilor IR 1994, 1990 și IR 1922 au primit apă, pentru a se hidrata. Acestea nu vor fi singurele întârzieri, totuși. Multe alte trenuri, mai ales care au legătură cu cele care au acumulat deja întârzieri, nu vor ajunge la timp la destinații.

Te-ar putea interesa și: Oamenii cu boli contagioase vor putea călători cu trenul. Ministerul Transporturilor a luat o nouă decizie pentru CFR

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...