Știri interne

Investițiile care ar putea face din Mamaia o atracție pentru turiștii străini. Planuri mari pentru cea mai populară stațiune de pe litoralul românesc

12 May, 10:07 • Adrian Popovici
Reprezentanții patronatelor din Mamaia și autoritățile locale au discutat despre o serie de investiții care ar putea crește numărul de turiști străini care vin în această stațiune de pe litoralul românesc.
Investițiile care ar putea face din Mamaia o atracție pentru turiștii străini. Planuri mari pentru cea mai populară stațiune de pe litoralul românesc

Planuri mari pentru viitorul stațiunii Mamaia. Reprezentanții Organizației Patronale Mamaia – Constanța, cei ai Asociației Patronale Resto Constanța și cei ai Organizației Patronale Marea Mamaia Constanța s-au întâlnit la aceeași masă cu autoritățile constănțene pentru a discuta strategiile de dezvoltare a stațiunii pe termen scurt, mediu și lung. Aceștia își doresc ca aceasta să devină o atracție de top pentru turiștii străini, notează Wall Street.ro.

Pe agenda discuției s-au aflat planificarea acțiunilor pentru anul 2024 și pentru sezonul estival al anului 2025, strategiile de dezvoltare a stațiunii și elaborarea unui plan integrat pentru Organizația de Management al Destinației (O.M.D.) Mamaia – Constanța. În ceea ce privește obiectivele imediate, s-a convenit ca până la începutul sezonului estival, toate spațiile verzi din stațiune să fie reamenajate.

„Continuarea susținerii și dezvoltării stațiunii Mamaia rămâne o prioritate pentru administrația noastră, cu un accent special pe îmbunătățirea serviciilor publice. Este vital să asigurăm infrastructura adecvată care să răspundă nevoilor atât ale rezidenților, cât și ale turiștilor”, a subliniat Nicolae Bucovală, președintele OPM-CT.

Mamaia. Foto: Facebook
Mamaia. Foto: Facebook

Cum ar putea arăta Mamaia în viitor?

„Scopul nostru este să transformăm Mamaia într-o destinație de top, recunoscută pe plan internațional pentru calitatea și diversitatea ofertei turistice”, a declarat Vergil Chițac, primarul Municipiului Constanța.

După discuțiile purtate de autorități cu reprezentanții patronatelor au fost identificate o serie de proiecte care ar putea crește potențialul turistic pe care îl are stațiunea. Printre acestea se află refacerea completă a Bulevardului, un proiect amplu care vizează modernizarea și reconfigurarea arterei principale din stațiune pentru a îmbunătăți fluxul de trafic și a oferi o experiență mai plăcută turiștilor și rezidenților.

De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea de noi atracții turistice în zonă, cu accent pe crearea unor centre termale pentru a consolida oferta de relaxare și wellness a stațiunii. În plus, s-a pus în discuție construirea unei săli de conferințe moderne, care să poată găzdui evenimente de diverse dimensiuni și importanță, contribuind astfel la diversificarea activităților din stațiune și la atragerea unor noi segmente de public.

Un alt proiect important abordat în cadrul întâlnirii este construirea unui nou centru expozițional în Mamaia, echipat cu facilități moderne și flexibile, pentru a satisface nevoile expozițiilor și evenimentelor din diverse domenii.

Pe agendă s-ar afla și repunerea în valoare a Lacului Siutghiol, atât din perspectiva conservării mediului înconjurător, cât și a dezvoltării turistice durabile a întregii regiuni.

Citește și: Investiție masivă din stațiunea Mamaia, făcută pe jumătate într-o zonă protejată de lege. Cum se apără dezvoltatorul

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski