Știri interne

Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării, vrea o nouă formă de voluntariat militar în România. „Militar în termen”, cu pregătire de 4 luni

17 Jul, 10:27 • Cornel Ghimeșan
Ionuţ Moşteanu a anunțat introducerea unui nou program de pregătire militară voluntară, cu o durată de 4 luni, dedicat tinerilor. Această inițiativă vine pe fondul îngrijorărilor privind scăderea rezerviștilor și interesul tot mai redus pentru cariera militară.
Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării, vrea o nouă formă de voluntariat militar în România. Militar în termen, cu pregătire de 4 luni

Programul lui Ionuţ Moşteanu vizează întărirea rezervei operative a Armatei Române, în contextul tensiunilor regionale și al eforturilor de modernizare a forțelor armate. Programul de 4 luni vine în contextul unor modificări legislative privind apărarea națională și pregătirea populației. Noii voluntari vor deveni parte a rezervei, într-un moment în care structura actuală îmbătrânește, iar nevoia de forță proaspătă este tot mai urgentă.

Ionuţ Moşteanu: „Degeaba ne înzestrăm dacă în 15 ani nu are cine să apese pe buton”

Ionuţ Moşteanu a anunţat că se va introduce încă o formă de voluntariat în armată, „militar voluntar în termen”, care va avea „o sesiune de pregătire de 4 luni”. Acesta a reiterat nevoia de a atrage oameni tineri în Armată, spunând că, dacă nu ajungem să facem acest lucru, „peste 10-15 ani nu o să mai aibă cine să apese pe buton”.

„Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni, mulți tineri care intră în sistem. Însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm și la ce o să se întâmple peste 10-15 ani. Degeaba ne înzestrăm, dacă nu o să mai aibă cine să apese pe buton.

Sunt mai multe tipuri de voluntariat pe care le dezvoltăm și sper ca din ce în ce mai mulți tineri să se apropie de armată prin acest tip de voluntariat. Rezerva voluntară este în jur de 4.700, iar rezerva operațională este o cifră care nu este publică pentru nicio armată din lume. Trebuie să creștem acest număr, asta este foarte clar. Este nevoie atât de o armată permanentă mai numeroasă, cât și de o rezervă voluntară mai mare”, a spus Ionuţ Moşteanu la Antena 3.

Citeşte şi: Donald Trump a dat lovitura: 50 de miliarde de dolari în doar câteva luni!

În paralel, strategia „Armata României 2040” prevede creșterea efectivelor de la 80.000 la 120.000 de militari, în concordanță cu cerințele NATO.

„Nu e ținta mea. E un document strategic. Armata României 2040, așa se cheamă. E un plan strategic, e agreat cu partenerii NATO. Cam încolo se duce nevoia de militari ai Armatei României, uitându-ne la tot contextul.

Cât de repede o să se întâmple asta și în ce ritm, depinde cât de atractivă reușim să facem Armata pentru tineri. Anul trecut a fost primul an, după multă vreme, când au intrat mulți în sistem, sunt bine motivați. Cât de mult poate ține bugetul? Buzunarul statului e unul singur. Există unul singur din care Guvernul ia și dă și împarte. Evident, nu putem să facem abstracție de acest lucru.

Ca să ai o Armată bună și puternică, trebuie să ai o economie puternică, un buget funcțional, o colectare bună — altfel nu poți, decât dacă dai de petrol în Bărăgan”, a spus Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării.

Citeşte şi: Dominic Fritz aruncă bomba! Primul pachet de măsuri fiscale ar putea pica la CCR

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Sistemul de pensii, tot mai greu de susținut. Contribuțiile acoperă doar 73% din cheltuieli
Sistemul de pensii, tot mai greu de susținut. Contribuțiile acoperă doar 73% din cheltuieli
Fermierii români, tot mai sufocați de costuri și lipsa banilor: 5.000 de lei pentru un hectar de cultură mare
Fermierii români, tot mai sufocați de costuri și lipsa banilor: 5.000 de lei pentru un hectar de cultură ...
Moldova accelerează spre UE. Reformele de la Chișinău au ajuns să depășească ritmul Bruxellesului
Moldova accelerează spre UE. Reformele de la Chișinău au ajuns să depășească ritmul Bruxellesului
Avionul lui Zelenski, ținut la sol de o dronă rusească în Republica Moldova. Spațiul aerian, închis temporar
Avionul lui Zelenski, ținut la sol de o dronă rusească în Republica Moldova. Spațiul aerian, închis ...
Scandal în Parlament pe tema Drapelului Național: UDMR respinge proiectul AUR privind „sărutul obligatoriu” al tricolorului
Scandal în Parlament pe tema Drapelului Național: UDMR respinge proiectul AUR privind „sărutul obligatoriu” ...
Fragmente de dronă, descoperite pe plaja de la Capu Midia. MApN: Nu aveau încărcătură explozivă
Fragmente de dronă, descoperite pe plaja de la Capu Midia. MApN: Nu aveau încărcătură explozivă
Școli din Buzău, sancționate înainte de începerea anului școlar. Amenzi de 81.000 de lei pentru lipsa autorizațiilor
Școli din Buzău, sancționate înainte de începerea anului școlar. Amenzi de 81.000 de lei pentru ...
Vastint România lansează The Venue Timpuri Noi
Vastint România lansează The Venue Timpuri Noi
România, printre țările europene cel mai puțin dependente de petrolul din import. De unde vine vulnerabilitatea
România, printre țările europene cel mai puțin dependente de petrolul din import. De unde vine vulnerabilitatea
Chiriile ating vârful în septembrie. Bucureștiul, cel mai scump oraș pentru chiriași
Chiriile ating vârful în septembrie. Bucureștiul, cel mai scump oraș pentru chiriași
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari americanilor dacă republicanii păstrează controlul Congresului
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari americanilor dacă republicanii păstrează controlul ...
Prețul gazelor explodează în România: 360 de lei/MWh la început de septembrie, cu 125% peste nivelul din februarie
Prețul gazelor explodează în România: 360 de lei/MWh la început de septembrie, cu 125% peste nivelul ...