Știri interne

Judecătorii au decis: Compania OMV Petrom, vinovată pentru moartea unui copil! Acum trebuie să plătească daune record

13 Dec, 18:14 • Gabriela Andreescu
OMV Petrom a fost găsită vinovată de ucidere din culpă, la șase ani de la moartea unui copil care a căzut într-un puț petrolier din Dâmbovița, pe care compania nu îl îngrădise. Condamnarea în primă instanţă vine de la Judecătoria Găiești, informează Bursa de Valori București.
Judecătorii au decis: Compania OMV Petrom, vinovată pentru moartea unui copil! Acum trebuie să plătească daune record

Condamnare penală pentru OMV Petrom. Tragedia a avut loc în comuna dâmbovițeană Cobia, în 2016, când copilul a murit înecat într-o fosă plină cu petrol de lângă o sondă de extracţie amplasată la marginea localității. Decizia nu este definitivă, iar OMV Petrom a anunţat deja că va formula apel împotriva hotărârii.

OMV Petrom a fost condamnată penal pentru moartea unui copil căzut într-un puț petrolier al companiei

„În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom SA de 50% şi a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 euro către familia victimei şi daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei”, se precizează în comunicatul BVB, remis marţi presei.

Cazul din aprilie 2016 a fost al doilea incident de acest fel de la OMV Petrom, după ce la finele anului 2015 un alt copil, de nouă ani, a decedat lângă una din sondele societăţii, localizată în Ariceştii Rahtivani din judeţul Prahova, informează ZF.

Judecătoria Găiești a decis că OMV Petrom se face vinovată pentru moartea unui copil
Judecătoria Găiești a decis că OMV Petrom se face vinovată pentru moartea unui copil

Citește și: Prima mare companie de stat care taie legăturile cu companiile austriece: CNAIR și-a mutat banii de la BCR, după votul privind Schengen

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom de 50% si a obligat compania să platească daune morale în valoare totală de 135.000 euro către familia victimei si daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei.

Instanţa a dispus pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 1 an a sondelor petroliere de exploatare de pe raza judeţului Dâmboviţa care, la data rămânerii definitive a hotărării, nu vor avea un perimetru complet închis şi încuiat sau cărora le va lipsi grătarul beciului sondei, precum si publicarea hotărârii de condamnare, în extras.

Compania a precizat în comunicat că în prezent nu există sonde de exploatare apartinând OMV Petrom care să nu fie ingrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei.

Hotărârea instanţei nu este definitivă, iar compania a anunţat că va face apel impotriva hotararii.

OMV Petrom are o valoare bursieră de 29 miliarde lei şi este controlată în proporţie de 51% de austriecii de la OMV, în timp ce statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din capitalul social, mai informează sursa citată.

Citește și: Românii au devenit fani ai vehiculelor electrice! Anul acesta au fost înmatriculate peste 10.000, mai mult decât în ultimii doi ani cumulat

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski