- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Localitățile fără canalizare și apă curentă, aflate la câțiva kilometri de Capitală. „La 30 de minute de București este o altă lume”

18 Jun, 09:46 • Lupu Alexandra
Doar câțiva kilometri despart localitățile limitrofe Capitalei de centrul orașului cel mai bine dezvoltat economic din România. Lângă București, localitățile nu au canalizare și nici apă curentă, iar localnicii nu au o soluție.
Localitățile fără canalizare și apă curentă, aflate la câțiva kilometri de Capitală. „La 30 de minute de București este o altă lume”

Zeci de kilometri despart localitățile limitrofe Capitalei de centrul orașului cel mai bine dezvoltat economic din România. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre accesul la utilități, situația se prezintă fix așa cum nu ne-am fi gândit: lângă București, localitățile nu au canalizare sau apă curentă, relatează zf.ro.

Ce se întâmplă în localitățile de lângă București

„Propun spre vânzare o casă in­dividuală cu arhi­tectură mo­der­nă medite­ra­neană. (…) Vila face parte dintr-un complex rezidenţial nou compus din zece unităţi locative. (…)

Casa se vinde la cheie, cu toate dotările necesare desfăşurării unei vieţi moderne şi liniştite. (…) Vilele sunt branşate la toate utilităţile oraşului: electricitate, gaze naturale, apă din puţ de mare adâncime (18 metri, în a doua pânză freatică) şi canalizare prin fosă”, este descrierea anunțului de vânzare a unei locuinţe la un preţ de 140.000 de euro în Berceni, lângă Bucureşti.

„Casă singură în curte, şase camere, două puţuri, are curent, gaze, fosă septică şi multe anexe”, se relatează într-un alt anunț, pentru o casă din Otopeni, care se vinde cu 252.000 de euro.

Te-ar putea interesa și următorul subiect: În ce județe plătesc cel mai mult românii pentru apă potabilă și canalizare. Cea mai scumpă apă curge la robinete în Brăila!

Aceste informații ne arată că, la doar câțiva kilometri de București, oamenii trăiesc în condiții de neimaginat: fără canalizare și fără apă curentă. Pornind de la această premisă, Ziarul Financiar a selectat localitățile care sunt direct „lipite” de Capitală de pe platforma Tempo și a adunat numărul de locuințe livrate în fiecare dintre ele în ultimii 5 ani, mai exact, în perioada 2017 – 2021.

Orașul Bragadiru conduce clasamentul cu peste 6.000 de livrări în perioada 2017 – 2021, urmat de Popești Leordeni (4.514), Otopeni (3.054), Tunari (2.536), Dobroeşti (2.145) şi apoi altele, care au livrat mai puțin de 2.000 de unități noi în perioada menționată. La doar 30 de minute de București este o altă lume.

„Mă uit după case de ceva timp şi am remarcat că sunt multe localităţi aproape de Bucureşti care nu au apă curentă şi canalizare, cum e Berceni.

Nu mi se pare în regulă ca la 30 de minute de Bucureşti să fie altă lume”, spune Florentina, o tânără care analizează piaţa rezidenţială din jurul Capitalei şi care afirmă că a sesizat multe lipsuri, atunci când vine vorba despre dotarea cu utilităţi a localităţilor limitrofe.

București
București

Beatrice locuiește în comuna Berceni de mulți ani. Ea nu este racordată nici la canalizare, nici la apă curentă.

„Canalizare nu există deloc în Berceni, deoarece nu avem staţie de epurare, iar la reţeaua de apă doar bulevardul principal este conectat, din câte ştim noi. În rest, avem puţuri şi fose septice. Trebuie să golim fosa cam la trei săptămâni şi ne costă circa 200 de lei, sunt nişte costuri mult mai mari decât dacă ne-am lega la canalizare”, spune ea.

Împreună cu orașul, localitățile limitrofe Bucureștiului alcătuiesc o zonă metropolitană, care ar trebui să fie conectată cât mai bine. Cu toate acestea, lipsa sistemelor de infrastructură afectează calitatea vieții oamenilor.

„În comune şi în comunele care au devenit oraşe, reţelele de utilităţi au fost gândite pentru capacităţi mai mici decât cele care sunt azi.

Din cauza preţurilor mari din oraşe, oamenii care au vrut să stea la casă au fost nevoiţi să se mute în suburbii şi au aglomerat zonele limitrofe. Problema este că nu există o strategie pentru adaptarea reţelelor la noua realitate”, spune Sergiu Călifar, arhitect designer şi urbanist.

„În general, infrastructura de utilităţi pe care noi le considerăm de bază – reţele de apă şi canalizare, reţele de gaze, reţele electrice – în zonele urbane nu funcţionează în mod defectuos la nivelul comunităţilor limitrofe ale Bucureştiului, ci ineficient”, spune Andrei Alexandrescu, de profesie urbanist.

Ziarul Financiar a transmis solicitări cu referire la numărul locuitorilor racordați la sistemul de apă și canalizare pentru primăriile din Berceni, Bragadiru şi Otopeni. Până acum, nicio primărie nu a răspuns solicitării sursei citate.

Citește și despre: Orașul din România în care nu există spital, gaze sau canalizare de mai bine de 20 ani. „Noi suntem declarați oraș doar ca taxe-impozite și atât”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu