Știri interne

Meteo 30 iulie – 2 august 2023. Urmează zile pline de surprize neplăcute pentru români. Furtuna și canicula continuă să fie prezente în teritoriu

30 Jul, 08:03 • Bumbeneci Diana
Pentru ultimele două zile ale lunii și pentru primele două din luna august, meteorologii nu au vești bune. Vremea instabilă va fi resimțită în cea mai mare parte a teritoriului.
Meteo 30 iulie - 2 august 2023. Urmează zile pline de surprize neplăcute pentru români. Furtuna și canicula continuă să fie prezente în teritoriu

Pe 30 iulie, în țară, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, în regiunile sudice și local în cele vestice și estice disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități, iar pe alocuri va fi caniculă în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.

Meteo 30 iulie – 2 august

Din orele după-amiezii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze de 60…80 km/h), în vestul, nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele montane. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 20…25 și izolat 40…50 l/mp și pe alocuri vor fi vijelii și căderi de grindină.

În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse, seara și noaptea, cu o probabilitate mai mare în sud și est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 și 36 de grade, iar cele minime între 14 și 21 de grade, ușor mai scăzute în estul Transilvaniei.

În București, vremea va deveni caniculară, cu o maximă termică de 35…36 de grade și disconfort termic în creștere, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul nopții, când va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18…20 de grade.

Prognoza meteo 31 iulie 2023

În țară, valorile termice vor fi în scădere în toată țara, vremea devenind răcoroasă în nord-est și centru, dar menținându-se călduroasă în sud. În jumătatea de est a teritoriului, gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat și se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar pe alocuri vijelii și căderi de grindină.

meteo
meteo

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă local mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi parțial noros și pe areale mai restrânse vor fi averse, mai intense în zonele montane, iar vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 20 de grade. Spre dimineață, izolat se va forma ceață, cu precădere în zonele depresionare.

Ai mai putea citi și: Gaze mai scumpe pentru români! Anunțul momentului făcut de OMV Petrom

În București, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, iar cu o probabilitate mai mare după-amiaza vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jurul a 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

Prognoza meteo 1 august 2023

În țară, vremea se va încălzi din nou în mare parte din țară, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în diminuare. Cerul va fi variabil, cu înnorări și averse însoțite trecător de descărcări electrice în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 33 de grade, iar cele minime între 10 și 22 de grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, trecător cu unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 31 de grade, iar minima va fi de 17…20 de grade.

Prognoza meteo 2 august 2023

În țară, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în sud și vest va deveni caniculară. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse și descărcări electrice în regiunile vestice, nord-vestice și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și la munte, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 36 de grade, iar cele minime între 13 și 22 de grade.

În București, vremea va deveni caniculară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 18…21 de grade.

Ai mai putea citi și: Meteo 29 – 31 iulie. ANM anunță unde se răcește semnificativ vremea și unde va fi caniculă

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, 20-30 de minute
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, ...
Suedia va interzice folosirea substanțelor PFAS în haine, încălțăminte și cosmetice
Suedia va interzice folosirea substanțelor PFAS în haine, încălțăminte și cosmetice