Știri interne

Miliardarul Daniel Dines, despre concedierile operate în ultimii 5 ani în cadrul companiei UiPath: „A fost extraordinar de greu pentru mine, am concediat 15% dintre angajați”

13 May, 20:59 • Bocioacă Bianca
Daniel Dines, fondatorul companiei româno-americane IT UiPath, a vorbit despre momentele în care a trebuit să opereze concedieri și spune că reducerea de personal este precum chirurgia pentru o astfel de companie.
Miliardarul Daniel Dines, despre concedierile operate în ultimii 5 ani în cadrul companiei UiPath: „A fost extraordinar de greu pentru mine, am concediat 15% dintre angajați”

UiPath, companie fondată de românul Daniel Dines, singura născută în România care a ajuns pe Bursa de la New York, a fost nevoită să opereze trei valuri de concedieri colective, pentru reducerea costurilor, în ultimii 5 ani.

Citește și: Daniel Dines, despre investiția în oameni pentru o carieră de succes. „Investițiile mele sunt, de obicei, pe termen lung”

Primul val de concedieri a avut loc în 2019. Într-un podcast la 20VC cu Harry Stebbings, Daniel Dines și-a amintit despre momentul de acum 5 ani, când a trebuit să dea afară 400 de oameni din companie. Atunci, scorul UiPath s-a prăbușit pe Glassdoor, site-ul american prin care angajatorii primesc „note” de la lucrători.

„Era la mijlocul verii. Planul meu pe acel an, 2019, era să ard maximum 150 de milioane de dolari, ceea ce era OK, aveam 500-600 de milioane de dolari în bancă. Și, prin august, la analiza și planificarea financiară, Ashim (Ashim Gupta – directorul financiar al UiPath, n.r.) mi-a spus simplu: Daniel, orice am face, o să ardem 300 de milioane de dolari. iar eu am spus că este imposibil. Este o diferență imensă.

M-am simțit îngrozitor pentru că puteam să pierdem compania, a fost al naibii de greu. Am avut o ședință de urgență, (…) ne-am întâlnit pe 15 august, la New York. Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să oprim trenul angajărilor și să facem o tăiere a forței de muncă. Era anul 2019, totul mergea bine în economie și noi anunțam o reducere a forței de muncă, a fost groaznic. A fost extraordinar de greu pentru mine, am concediat 15% dintre angajați, 400 de oameni.

Al doilea mare competitor al nostru, la vremea aceea, s-a comportat foarte urât, au sărbătorit, au trimis mesaje pe LinkedIn, au spus că această companie avea picioare din lut. Totul într-o manieră de sărbătoare. Dar partea rea pentru ei a fost că au continuat să angajeze până la criza COVID. Iar noi am devenit o companie mai suplă. Și am intrat în criza COVID ca o companie mai suplă”, a povestit Daniel Dines, pentru 20VC.

Citește și: Daniel Dines, fondator UiPath: „Întotdeauna am avut sindromul impostorului. Mereu sunt cu gândul la asta”

Daniel Dines, despre valul de concedieri de la UiPath

Miliardarul compară tăierea forței de muncă din companie cu o intrervenție chirurgicală.

„Reducerea forței de muncă este precum chirurgia, după șocul inițial, devii o companie mai bună. Învățămintele trase sunt că în viață trebuie să faci ceea ce este potrivit și să înghiți durerea și costurile. Și, dacă faci ceea ce este potrivit, compania se va vindeca și va fi mai bună. Atunci a fost clar că asta era decizia potrivită”, a concluzionat fondatorul UiPath.

Acum, acesta și-a amintit și o discuție despre concedieri pe care a avut-o cu Carl Eschenbac, investitor important în cadrul fondului Sequoia, care a ocupat și funcția de membru al Consiliului de Administrație al UiPath.

„Vorbeam despre a concedia oameni și eu i-am spus că mi-e foarte greu să fac asta. Și el mi-a spus: Daniel, este normal. În momentul în care nu îți va mai fi greu să concediezi oameni, vei deveni un fel de monstru, nu vei fi un bun CEO”.

Concedierile din 2019 au survenit după ce UiPath tocmai primise o finanțare de 568 de milioane de dolari de la fondurile de investiții valoarea companiei fiind estimată la 7 miliarde de dolari. În aprilie 2021, UiPath s-a listat pe Bursa de la New York, ajungând la o valoare de piață de 38 de miliarde de dolari în prima zi de tranzacționare.

După aceea, a mai făcut două rânduri de concedieri la nivel internațional. În iunie 2022 a concediat 210 oameni (5% din personalul global), iar în octombrie a mai anunțat concedierea a 240 de persoane (6% din personal).

În România, în acea perioadă, personalul companiei a crescut. Firma UiPath SRL din București a încheiat anul 2022 cu un număr mediu de 1.035 de salariați, cu 106 mai mulți decât avusese în anul 2021, potrivit StartupCafe.ro.

În momentul de față, la nivel global, UiPath are circa 4.000 de angajați. Compania cu sediul central la New York a raportat venituri totale de 1,3 miliarde de dolari și pierderi de aproape 90 de milioane de dolari, în ultimul an fiscal. Valoarea de piață a companiei este cotată la 11 miliarde de dolari.

Fondată în anul 2005, la București, sub numele de DeskOver, de Daniel Dines și Marius Tîrcă, UiPath este considerată lider mondial în producția de automatizări software (RPA). Această tehnologie preia sarcinile repetitive ale angajaților din diverse firme și instituții.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski