- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Important! Ministerul Educaţiei face un anunţ de interes major privind procedura decontării transportului pentru studenți

10 Oct, 13:32 • Fundeanu Madalina
Ministerul Educației vine în atenția tuturor studenților cu privire la procedura decontării transportului. Când vor putea aceștia să își deconteze abonamentele?
Important! Ministerul Educaţiei face un anunţ de interes major privind procedura decontării transportului pentru studenți

Antena 3 CNN anunță

că studenții au achiziționat deja abonamentele la preț integral, dar nu au primit până acum de la nicio universitate 90% din bani înapoi. Motivul ar fi acela că, momentan, nu există proceduri clare de decontare pentru acestea.

Când se pot deconta abonamentele?

Conform anunțurilor Edupedu.ro, acest proces va mai dura cel puțin o lună. Universitatea din București nu decontează abonamentele încă, potrivit site-ului Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), deși studenții și-au făcut deja abonamente la începutul lunii septembrie, imediat după intrarea în vigoare a legii, dar și la începutul acestei luni.

Ministerul Educației atenționează faptul că este vorba de reducere doar pentru studenții de la universitățile de stat, deși în lege, pentru a beneficia de abonamente reduse cu 90% sau gratuite, de exemplu în cazul studenților orfani, trebuie ca aceștia să urmeze cursuri la „instituții de învățământ superior acreditate”, care sunt atât de stat, cât și private.

„Având în vedere solicitările instituțiilor de învățământ superior cu privire la clarificarea prevederilor art. 128 alin (3) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu completările ulterioare, care reglementează faptul că «Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani.

Studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport. Normele metodologice privind transportul cu metroul și trenul sunt adoptate prin hotărâre a Guvernului»”, declară Ministerul Educației.

transport în comun
transport în comun

Te-ar putea interesa și: Un alt drum expres de mare interes prinde contur! Ministerul Transporturilor acordă avize pe bandă rulantă pentru proiectul mamut în valoare de 10 miliarde de lei

Studenţii sunt nevoiți să achite integral abonamentele de transport în comun până când universitățile vor deconta

„Pentru punerea în aplicare a prevederilor legislative cu privire la modalitatea de acordare, pentru studenți, a reducerii de 90% la tariful de călătorie și a gratuității, după caz, pe mijloacele de transport local în comun, precizăm cele ce urmează

Studentul înmatriculat în cadrul unei instituții de învățământ superior de stat va achiziționa un titlu de călătorie la tariful aprobat pentru studenți, iar decontarea în procent de 90% sau integrală, după caz, se va face de către instituția de învăţământ superior de stat pentru fiecare student, în baza documentelor de transport prezentate de aceștia. Ministerul Educației va solicita Ministerului Finanțelor sumele necesare decontării cheltuielilor cu transportul local în comun pentru studenți iar sumele primite vor fi alocate, în baza contractului institutional, fiecărei instituții de învățământ superior de stat în parte.”, adaugă Ministerul Educației.

Este relevant faptul că „pentru instituțiile de învățământ superior din Bucuresti decontarea abonamentelor pentru transportul cu metroul se face distinct, în baza Hotărârii de Guvern nr. 811/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenți”, scrie în adresa ME către rectorii universităților din țară”, atenționează edupedu.ro.

Vezi și: Studenții sunt lăsați fără subvenții pentru transportul local. Ligia Deca și rectorii își pasează responsabilitatea reciproc

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...