Știri interne

Ministrul Energiei, despre rezervele de gaz ale României. Sebastian Burduja: „Vine gerul, dar suntem pregătiţi”

04 Jan, 14:32 • Bumbeneci Diana
Ministrul Energiei îi liniștește pe români cu privire la perioada dificilă ce va urma. Oficialul promite că deși vine gerul, suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite!
Ministrul Energiei, despre rezervele de gaz ale României. Sebastian Burduja: „Vine gerul, dar suntem pregătiţi”

Ministrul Energiei,

Sebastian Burduja, afirmă că România este pregătită pentru perioade de ger, având în depozite gaze la un nivel de 82,93%.

Ministrul Energiei, despre rezervele de gaz ale României

,,Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%, diferenţa faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut fiind de peste 176 milioane metri cubi. La cum a decurs iarna până acum, dar chiar şi în condiţii mai grele, cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat şi ceea ce producem (am produs şi astăzi peste 26 de milioane de metri cubi zilnic, la un consum – astăzi – de 40,6 milioane metri cubi)”, a arătat Sebastian Burduja, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Poți citi în acest context și: Un val de aer polar pătrunde în România. Elena Mateescu, ANM: „Chiar minus 15 grade Celsius”

Potrivit ministrului Energiei, gradul de umplere a lacurilor energetice este tot în jurul valorii de 75%, un nivel bun pentru o producţie optimă de energie din surse hidro.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre rezervele de gaz
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre rezervele de gaz

„Şi în situaţia sistemului energetic de astăzi am fost exportatori de energie electrică, pe fondul unui consum redus de 5329 MW”, a adăugat el.

Burduja a menţionat că în 2024 şi în anii următori vor fi puse în funcţiune capacităţi suplimentare de mii de MW producţie energie electrică, iar ”din 2027 vor intra şi gazele din perimetrul Neptun Deep, care vor transforma România în producătorul numărul 1 din Europa şi vor dubla efectiv producţia naţională de gaze naturale”.

”Toate aceste investiţii vor aduce locuri de muncă mai bine plătite şi facturi mai mici pentru toţi românii. Aşadar, sunt veşti bune la început de an pentru energia României. Rămâne să o ţinem aşa tot anul, cu energie pentru consumul intern şi cu energie bună pentru a ne duce la bun sfârşit toate proiectele”, a conchis el.

Poți citi azi și: Se schimbă radical vremea după Anul Nou. Meteorologii anunță o nouă prognoză pentru 4 săptămâni

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, 20-30 de minute
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, ...
Suedia va interzice folosirea substanțelor PFAS în haine, încălțăminte și cosmetice
Suedia va interzice folosirea substanțelor PFAS în haine, încălțăminte și cosmetice