- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Motivul incredibil pentru care agricultorii nu primesc despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

13 Aug, 10:48 • Russo George
Un fermier din localitatea Botești, județul Neamț, a aflat că nu va putea beneficia de despăgubiri pentru secetă, deoarece la momentul vizitei comisiei de constatare, nu a lăsat nerecoltat un procent de minim 5% din cultura calamitată, așa cum prevăd reglementările. Agricultorul Cristian Blăjuți, care cultivă o suprafață de aproximativ 500 de hectare, a fost informat despre această cerință abia după ce a recoltat culturile de grâu și rapiță, care au fost grav afectate de secetă. În lipsa acestui procent minim, fermierul nu va putea primi despăgubiri pentru pagubele suferite.
Motivul incredibil pentru care agricultorii nu primesc despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

Agricultorul și-a exprimat frustrarea față de această situație, subliniind că, în momentul recoltării, nu era clar dacă vor exista despăgubiri sau nu, iar lăsarea unui procent de 5% din cultură nerecoltat ar fi fost impracticabilă.

„La Primărie am depus înștiințarea că am pagube în culturi, din cauza secetei, la finalul lunii iulie, noi am început recoltatul pe 26 iunie. La grâu și rapiță am avut secetă, am recoltat 3 – 3,5 tone/ha la grâu, și 2-2,3 tone/ha. Vineri, 8 august, am primit telefon că vine comisie de constatare. Am fost întrebat dacă am lăsat cei 5% pentru constatare, evident că nu am lăsat. La vremea respectivă nu se știa de ordin de ministru, dacă va fi sau nu va fi vreo despăgubire”, a explicat Blăjuți, potrivit Agrointel.

În plus, fermierul a evidențiat dificultățile suplimentare care ar fi apărut dacă ar fi lăsat acea porțiune de teren nerecoltată. „Și dacă lăsam, din iunie până acum, sunt două luni de zile, punem cazul rapiței, păi nu se scutură? Nu mai punem că oi, vaci, intră pe teren după recoltare, nu pierdem acel 5%? De ce nu se vine la constatare înainte de recoltare? Alta ar fi fost situația dacă veneau la recoltare, noi deja acum pregătim terenul să intrăm la semănat la rapiță”, a continuat fermierul.

Fermierii propun o altă procedură pentru despăgubiri

Cristian Blăjuți consideră că procedura actuală este inechitabilă și că autoritățile ar trebui să fie mai flexibile și mai prompte în evaluarea pagubelor. „Să vină în perioada de recoltare, în timpul vegetației, să se constate, este cât de cât simplu, plus că sunt poze cu geolocații. Eu nu am semnat procesul verbal de constatare în care se arăta că nu am lăsat 5% pentru constatare. După mine s-au luat și alți fermieri, pentru că nu ni se pare corect. Oricum e greu, oricum nu e producție, mai lași încă 5% pe câmp”, a declarat el.

În opinia sa, autoritățile ar putea găsi soluții mai eficiente pentru a sprijini fermierii afectați de secetă. De exemplu, verificarea zonelor afectate ar putea fi făcută în perioada optimă pentru fiecare cultură, nu doar pentru culturile dintr-un anumit sezon. „I-am rugat: acum este perioada optimă, veniți să vedeți la floarea-soarelui! Mi-au spus că nu, că au delegație pentru culturile din toamna lui 2023. Pentru floarea-soarelui când veniți atunci, în noiembrie, să lăsăm iar 5%?! Eu zic că, cu toate instituțiile pe care statul le are poate să demonstreze în ce zonă a fost secetă”, a concluzionat Blăjuți.

Citeşte şi: Apă cu porţia, în plină caniculă. Lista localităţilor din România unde s-a limitat consumul

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu