Știri interne

Nicolae Ciucă respectă decizia românilor de a boicota companiile austriece! „Considerăm că decizia de a nu fi fost acceptaţi în spaţiul Schengen a fost o decizie nedreaptă”

15 Dec, 21:16 • Gabriela Andreescu
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că autorităţile române abordează o cale diplomatică în relaţia cu autorităţile austriece şi că respectă deciziile cetăţenilor români în privinţa companiilor austriece, fără a încuraja o anumită poziţionare.
Nicolae Ciucă respectă decizia românilor de a boicota companiile austriece! „Considerăm că decizia de a nu fi fost acceptaţi în spaţiul Schengen a fost o decizie nedreaptă”

Premierul Nicolae Ciucă, care a mers la Paris pentru a depune un memorandum privind accederea României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a catalogat acest pas drept „finalizarea unui proces semnificativ de modernizare”, după aderarea la NATO şi integrarea în UE, informează Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că respectă decizia românilor de a boicota firmele austriece după votul pe Schengen

Premierul României și-a declarat dezaprobarea față de respingerea României din Schengen, decizie pe care a catalogat-o ca una nedreaptă

„Este o situaţie dificilă pentru noi, pe care am recepţionat-o fără să ne fi aşteptat şi, în continuare, considerăm că decizia de a nu fi fost acceptaţi în spaţiul Schengen a fost o decizie nedreaptă faţă de demersurile şi eforturile care au fost făcute de către cetăţenii români şi de către autorităţile române,” a spus Ciucă

Ciucă a spus că autoritățile române vor continua demersurile pe cale diplomatică în acest sens, dar, pe de altă parte, respectă decizia românilor de a boicota companiile austriece

„Ceea ce se întâmplă referitor la modul în care ne poziţionăm faţă de autorităţile austriece, o facem pe cale diplomatică şi pe relaţia oficială, fără niciun fel de alte aspecte care să lase loc de interpretare, iar în ceea ce priveşte decizia pe care o ia fiecare cetăţean în parte, este o decizie pe care o respectăm, fără să avem un comportament, o atitudine de a încuraja într-un fel sau altul poziţionarea faţă de o companie sau alta care aparţin statului austriac”, a arătat Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută la Paris

Nicolae Ciucă a declarat că respectă decizia românilor de a boicota firmele austriece după votul pe Schengen
Nicolae Ciucă a declarat că respectă decizia românilor de a boicota firmele austriece după votul pe Schengen

Citește și: Iohannis rămâne optimist! România intră în Schengen: „Sunt optimist şi în cursul anului 2023 sper să fie încheiat procesul cu un rezultat pozitiv pentru România şi Bulgaria”

Întrebat dacă există o decizie în privinţa companiilor de stat, în condiţiile în care o parte dintre acestea şi-au mutat conturile de la o bancă austriacă, premierul a negat o astfel de variantă.

„Nu există o regulă, o decizie la nivelul companiilor de stat în acest sens”, a spus Ciucă.

Pe de altă parte, întrebat dacă intenţionează să îşi mute sau închidă contul pe care îl are la o bancă cu capital austriac, prim-ministrul a replicat că pentru o astfel de operaţiune ar avea nevoie de timp.

„Ca să fac această operaţiune, trebuie să am timp să ajung la bancă. Până acum n-am avut timp să ajung nici acasă”, a afirmat oficialul român.

Întrebat în continuare dacă va merge totuşi la bancă, a răspuns: „Voi lua o decizie în acest sens„.

Nicolae Ciucă a mai precizat că România merită şi trebuie să intre în spaţiul Schengen şi că autorităţile vor face demersuri pentru a atinge acest obiectiv în 2023, aşa cum a precizat şi preşedintele Klaus Iohannis.

„Am anunţat încă din prima seară că decizia de a vota împotriva aderării la spaţiul Schengen ne determină să ne mobilizăm mai bine, astfel încât să putem să îndeplinim acest obiectiv naţional. Este un demers pe care îl vom continua. România merită şi trebuie să intre în spaţiul Schengen. Vom continua să discutăm cu toţi partenerii noştri din UE, lucru care, de altfel, s-a şi realizat. Am văzut cu toţii susţinerea pe care ţara noastră a avut-o în Parlamentul European. (…) Dacă domnul preşedinte a anunţat că există această posibilitate pentru anul 2023, nouă nu ne rămâne la nivel guvernamental decât să continuăm şi să intensificăm demersurile pentru a ne atinge acest deziderat”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă, care a mers la Paris pentru a depune un memorandum privind accederea României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a catalogat acest pas drept „finalizarea unui proces semnificativ de modernizare”, după aderarea la NATO şi integrarea în UE, informează Agerpres.

„Acest moment are o deosebită importanţă în plan personal. După-amiază, voi avea prima întâlnire la OCDE de când România a primit invitaţia de a începe procesul de aderare la organizaţie. Pentru noi, miza aderării la OCDE este finalizarea unui proces semnificativ de modernizare a României, consolidat deja prin integrarea în UE, dar şi prin aderarea la NATO. Reformele pe care România le-a întreprins în ultimii 30 de ani ne-au consolidat rezilienţa economică şi socială. Această rezilienţă ne ajută să gestionăm impactul crizelor succesive cu care nu numai continentul nostru, ci întreaga lume s-a confruntat şi cărora încă trebuie să le facă faţă”, a declarat Nicolae Ciucă, care a luat parte, în cadrul vizitei de la Paris, la Conferinţa Forumului Economic Internaţional al Americilor.

Precursoarea OCDE a fost înfiinţată în 1948 pentru implementarea planului Marshall în Europa. Organizaţia a devenit, începând cu 1960, un forum dedicat cooperării şi dezvoltarii economice între state, axându-se pe schimbul de date şi strategii comune. Majoritatea celor 38 de state membre au economii puternic dezvoltate.

În discursul său la Conferinţa Forumului Economic Internaţional al Americilor, Nicolae Ciucă a vorbit despre digitalizare, ca strategie economică în România.

Citește și: Dacia a vândut mai multe autoturisme decât Skoda în noiembrie. Marca românească a crescut cu 14% în primele 11 luni, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski