Știri interne

Noi planuri-cadru, în discuţii la Ministerul Educaţiei. Daniel David: „Trebuie să ne focalizăm pe cunoaştere şi competenţe” / Consiliul Naţional al Elevilor: Sistemul de învăţământ, în eclipsă totală, manualele şcolare sunt depăşite

28 Jan, 16:06 • Andrei Alina
Ministerul Educaţiei va pune vineri în dezbatere noile Planuri-cadru. În acest context, ministrul Educaţiei a explicat că nu este adeptul introducerii de noi discipline şcolare şi că este ne voie "să ne focalizăm pe cunoaştere şi competenţe".
Noi planuri-cadru, în discuţii la Ministerul Educaţiei. Daniel David: Trebuie să ne focalizăm pe cunoaştere şi competenţe / Consiliul Naţional al Elevilor: Sistemul de învăţământ, în eclipsă totală, manualele şcolare sunt depăşite

Ministerul Educaţiei pune în dezbatere publică noile Planuri-cadru, iar ministrul Daniel David afirmă că nu este adeptul adăugării de noi materii sau discipline.

”Ştiţi, eu nu sunt adeptul de a avea noi discipline şi noi materii. Sunt adeptul de a avea teme noi, adapate la dinamica societăţii, că  societatea se schimbă, apar probleme noi, avem nevoie de teme noi, dar aş vedea mai degrabă integrate în disciplinele clasice, nu să dezvoltăm noi discipline pentru că, după aceea, tot noi venim şi ne plângemcă avem prea multe discipline şi copiii nu pot face faţă”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.

Întrebat dacă educaţia sexuală ar putea fi adăugată, Daniel David a afirmat: ”Există educaţie pentru sănătate, iar în cadrul educaţiei pentru sănătate şi această temă poate fi abordată, dar o văd abordată în disciplinele clasice, cum ar fi biologie”.

Ministrul a adăugat că ”orice conţinuturi trebuie să fie focalizate pe competenţe”.

”Voi fi foarte atent la acest lucru, fără ingerinţe ideologice şi fără abordări extremist-religioase. trebuie să ne focalizăm pe cunoaştere şi  competenţe”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

 

 

Consiliul Naţional al Elevilor: Sistemul Educaţiei, în eclipsă totală. Planurile-cadru, neactualizate din 2009

Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia, marţi, că sistemul educaţional din România se confruntă cu mari probleme, toate reflectate în rezultatele scăzute la evaluări, rata mare de abandon şcolar sau numărul mare de mame minore. Planurile cadru nu au fost actualizate din 2009, spun elevii, iar manualele şcolare sunt depăşite.

”În prezent, sistemul educaţional din România se confruntă cu provocări semnificative, reflectate în rezultatele scăzute obţinute la evaluările internaţionale (PISA), rata mare de abandon şcolar, numărul record de mame minore la nivel european şi oboseala elevilor faţă de un curriculum care pune accent pe memorare, nu pe gândirea critică şi competenţele practice necesare în viaţa reală. Este esenţial ca reforma educaţională, reprezentată de acest proces de tranziţie, să fie centrată pe nevoile elevului şi bazată pe adaptarea planurilor-cadru, a curriculumului şi a metodelor de învăţământ în acord cu schimbările societale şi cu progresele tehnologice recente, inclusiv evoluţia inteligenţei artificiale”, a transmis, marţi, Consilul Naţional al Elevilor, într-un comunicat de presă.

Elevii au atras atenţia că planurile- cadru nu au fost actualizate din 2009, lucru care a dus la o desincronizare între curriculumul şcolar şi cererea de pe piaţa muncii.

”Planurile-cadru nu au fost actualizate din 2009, iar acest lucru a dus la o desincronizare între curriculumul şcolar şi cerinţele pieţei muncii. Acestea urmează a fi puse în consultare publică pe 31 ianuarie. Reformarea planurilor-cadru trebuie să integreze competenţe esenţiale pentru viaţă, cum ar fi educaţia sexuală, educaţia pentru sănătate şi gândirea critică, educaţia media, educaţia pentru sustenabilitate şi educaţia civică. Astfel, memorarea mecanică ar trebui înlocuită cu abordări bazate pe dezvoltarea gândirii critice şi a abilităţilor practice. Trebuie stabilit un procent clar de ore (cel puţin 30%) alocate Curriculumului la Decizia Elevului din Oferta Şcolii, pentru a permite elevilor să aleagă preponderent cursuri opţionale care răspund intereselor şi nevoilor lor. De asemenea, susţinem posibilitatea ca elevii să participe la cursuri obligatorii care să îi inveţe lecţii esenţiale despre viaţă, despre corpul lor şi despre cum să fie cetăţeni activi şi informaţi”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Programul naţional Masă sănătoasă se extinde. Ministrul Educaţiei: Ţinta este ca, în 2029, să ajungem să oferim masa caldă la toţi beneficiarii primari

De asemenea, elevii consideră că ar trebui să aibă o mai mare libertate în alegerea disciplinelor de studiu.

”Într-un raport anterior publicat de Consiliul Naţional al Elevilor, cu un eşantion de peste 16.000 de elevi respondenţi, 87,6% dintre aceştia consideră că ar trebui să aibă o libertate mai mare în alegerea disciplinelor de studiu. De asemenea, doar 3,7% simt că au libertate deplină în alegerea acestora, în vreme ce 64,9% sunt de părere că opiniile lor nu contează. În acelaşi raport, elevii îşi exprimă în scris dorinţa de a putea avea o libertate mai mare în alegerea disciplinelor de studiu, care să fie de asemenea mult mai bine concentrate pe profilul lor”, precizează sursa citată.

Citeşte şi: Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă restructurări

În continuare, Consiluul Elevilor propune ca în şcoli să se introducă educaţia pentru sănătate reproductivă.

”Consiliul Naţional al Elevilor propune ca noile planuri-cadru să ofere posibilitatea principalilor beneficiari ai educaţiei să înveţe despre educaţia pentru sănătate reproductivă în mod obligatoriu, sau cel puţin să fie integrată complet în materia pe care o învaţă la biologie, astfel încât această informaţie să ajungă la toţi elevii. Conform statisticilor realizate de către Salvaţi Copiii, aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene provin din România. Mai mult decât atât, având în vedere nevoia de a oferi mai multă libertate şi autonomie în deciziile pe care le iau elevii cu privire la materiile pe care vor să le studieze, ar trebui ca posibilităţile din care aceştia pot alege să fie mai variate, iar trunchiul comun să fie bazat strict pe materiile de profil şi cele care sunt stabilite ca fiind obligatorii pentru toţi elevii. Propunerea Consiliului Naţional al Elevilor ar fi ca elevii să poată alege dintre acestea şi alte materii opţionale precum educaţie media, gândire critică, inteligenţă emoţională, sau altele care ar putea să îi pregătească ulterior pentru viaţa reală”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Naţional al Elevilor mai atrage atenţia că manualele şcolare sunt depăşite.

”Totodată, manualele şcolare sunt depăşite, parţial sau total incorecte, unele fiind chiar biased, reflectând o viziune îngustă şi neactualizată asupra realităţii. Implementarea unui proces transparent de actualizare şi revizuire a manualelor, implicând experţi din diverse domenii şi având la bază standarde de calitate educaţională ar asigura un proces de învăţare obiectiv şi holistic. Încurajarea educaţiei media şi a utilizării resurselor educaţionale alternative, care sunt mai adaptabile şi mai atractive pentru elevi, precum şi colaborarea cu organizaţii internaţionale pentru a asigura accesul la materiale educaţionale moderne şi corecte din punct de vedere ştiinţific pot uşura şi eficientiza procesul de predare-învăţare. Educaţia tradiţională nu pregăteşte suficient elevii pentru provocările lumii moderne, unde progresele în domenii precum inteligenţa artificială, biotehnologia şi schimbările climatice sunt rapide şi necesită abilităţi noi. Profesorii nu beneficiază de suficiente oportunităţi de formare continuă, iar mulţi dintre ei sunt insuficient pregătiţi să predea noile competenţe cerute de curriculumul modernizat. Propunem investirea în formarea continuă a cadrelor didactice, cu un accent deosebit pe noile metode pedagogice şi pe utilizarea tehnologiilor moderne în educaţie”, precizează CNE.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier