Știri interne

Noi reguli în școli și licee. Părinţii vor fi obligaţi să facă asta semestrial

05 Sep, 17:13 • Preda Silvia
Anul şcolar 2024 – 2025 va începe luni, 9 septembrie 2024. Atenție! Sunt noi reguli în școli și licee.
Noi reguli în școli și licee. Părinţii vor fi obligaţi să facă asta semestrial

Ministrul Educației, Ligia Deca, declară că s-a ţinut cont de propunerile profesorilor şi a fost introdusă prevederea conform căreia se va acorda o notă la purtare la sfârşitul fiecărui interval de învăţare din școli și licee, care vizează exclusiv respectarea regulamentului şcolii şi a normelor de comportament.

„Media acestor note poate scădea, la finalul anului, în funcţie de numărul de absenţe. Referitor la numărul absenţelor nemotivate pentru care se scade media la purtare – am revenit la prevederea conform căreia media va scădea cu un punct la fiecare 20 de absenţe nemotivate, faţă de propunerea de 40, din proiectul lansat în consultare publică. Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfăşoare activităţi în alt spaţiu din şcoală, dacă deranjează ora, este o opţiune, nu este o obligaţie.

În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei şcoli, iar la elaborarea acestui regulament participă şi reprezentanţii părinţilor, ai elevilor şi ai sindicatelor. Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluţii, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă”, a susţinut ministrul Educației.

Școlile vor publica autorizaţia de securitate la incendiu, precum şi autorizaţia sanitară de funcţionare, iar în cazul în care aceste autorizaţii nu sunt deţinute, şcolile vor informa în acest sens.

Potrivit Ligiei Deca, pentru debirocratizare, o serie de documente realizate în şcoli vor putea fi stocate în format digital. În plus, părinţii vor fi obligaţi să participe semestrial la şedinţe.

Modificări importante în şcoli şi licee

Citește și: Ministrul Educației anunță „buget record” pentru educaţie şi formare. Ligia Deca: „Am primit o veste excelentă”

Ligia Deca anunță modificări importante în şcoli şi licee
Ligia Deca anunță modificări importante în şcoli şi licee

Ligia Deca, ministrul Educației, a vorbit, recent, despre sălile de detenție din școlile din România. Ligia Deca a fost întrebată miercuri, după ședința de Guvern, dacă a fost adoptată iniţiativa de înfiinţare a unei săli în care să fie trimişi elevii care deranjează orele.

„Această prevedere din regulamentul de organizare şi funcţionare în învăţământul preuniversitar este o opţiune pe care şcoala o are. Nu este o obligaţie.

Regulamentul este în vigoare, fiecare şcoală îşi elaborează propriul regulament în funcţiune de regulamentul general şi şcolile care au spaţii disponibile şi care pot avea personal care să pună în practică această măsură, sigur, pot opta să o facă. Nu este o obligaţie, este o opţiune a şcolii”, a afirmat ministrul Ligia Deca, miercuri, la finalul ședinței de Guvern.

Telefoanele mobile sunt interzise în timpul orelor. Acestea trebuie ţinute într-un loc special ales de învăţător, profesor sau diriginte.

„Elevilor le este interzis să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”.

Vezi și: Anunț important de la Ministerul Educației. Ce se întâmplă cu sălile de detenţie din școli

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski