- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Pas istoric pentru Autostrada Moldovei. Sorin Grindeanu anunță că a început construcția a peste 300 de kilometri de drum

15 Feb, 17:10 • Bumbeneci Diana
Autostrada Moldovei prinde tot mai mult contur. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, confirmă intrarea în construcție a primilor 300 de kilometri de drum.
Pas istoric pentru Autostrada Moldovei. Sorin Grindeanu anunță că a început construcția a peste 300 de kilometri de drum

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a explicat astăzi că în același timp cu semnarea contractelor pentru cele 3 loturi ale autostrăzii Bacău-Pașcani, s-a dat startul pentru construcția a peste 305 km din A7, Autostrada Moldovei. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Grindeanu confirmă un pas istoric pentru Autostrada Moldovei

Ministrul Grindeanu a mai transmis că în 2-3 săptămâni Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii îşi va termina sută la sută sumele alocate din fonduri europene pe vechiul exerciţiu bugetar, 2014 – 2020, ceea ce reprezintă o premieră de când România a intrat în Uniunea Europeană, în 2007.

Cele trei contracte ce vizează construcţia celor 77,4 km ai autostrăzii Bacău – Paşcani au fost semnate miercuri cu asocierea de firme româneşti SC Spedition UMB SRL – SC SA&PE Construct SRL – SC Tehnostrade SRL. Valoarea totală a contractelor este de 4,68 miliarde de lei (fără TVA).

„Odată cu semnarea acestor trei contracte, reuşim să ajungem la 305 kilometri din 320 din A7 contractaţi. Vorbim de FIDIC roşu, deci direct execuţie. (…) Munca nu trebuie să se oprească aici, pentru că la fel de importante sunt şi celelalte proiecte şi anume de a merge de la Paşcani în sus către Suceava şi Siret şi sunt cât se poate de optimist că anul acesta vom reuşi să scoatem la licitaţie pe FIDIC galben şi aceste tronsoane şi de asemenea A8. Este o muncă care vine din spate ca să reuşim astăzi să semnăm mai ales pe FIDIC roşu, deci direct execuţie”, a spus Grindeanu.

Conform reprezentantului Ministerului Transporturilor, finanţarea celor trei loturi ale autostrăzii Bacău – Paşcani este asigurată cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul este la fel ca şi capetele Autostrăzii Unirii (A8).

„În acest moment ne aflăm în următoarea situaţie: un singur lot de pe A7 este necontractat, dar eu sper ca în perioada următoare să se clarifice şi acest ultim lot. Este în desfăşurare licitaţia pe capetele din A8, iar după ce se termină aceste licitaţii tot ceea ce avem prevăzut pe contractare pe CNAIR, şi e bornă la sfârşitul anului să avem contracte pe 100%, e borna îndeplinită şi va fi îndeplinită mult mai repede”, a adăugat Grindeanu.

Tot în acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dorit să sublinieze că în 2022 pe toate tipurile de transport s-au semnat contracte de aproximativ 10,3 miliarde de euro. Este vorba despre un număr mai mare decât ultimii cinci ani, iar în 2-3 săptămâni MTI epuizează toate fondurile alocate pe exerciţiul bugetar 2014 – 2020, cu 10 luni mai devreme decât avea ca termen prin mecanismul M+3.

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

„Un alt lucru la fel de important pe care ţin să îl menţionez azi: ţin să spun că anul trecut, în 2022, a fost un an în care la Ministerul Transporturilor pe toate tipurile de transport s-au semnat contracte de aproximativ 10,3 miliarde de euro. 2017, 2018, 2019, 2020 şi 2021 adunaţi la un loc nu se ajunge la această sumă realizată în anul 2022. Asta ne face optimişti ca, începând de anul acesta, indiferent de culoarea politică a Guvernului şi a ministrului, minimul de kilometri care trebuie să fie daţi în circulaţie anual să fie de 100. Kilometri de autostradă şi drum expres.

Ca să închid, în acest moment, pe vechiul exerciţiu bugetar 2014-2020, care ştiţi că are regula de M+3, adică vom putea cheltui până la sfârşitul anului acesta – 2023 – ne aflăm în situaţia următoare: mai avem doar 56 de milioane de euro din toate sumele alocate către transporturi pe vechiul exerciţiu bugetar, deci, ceea ce vă spuneam anul trecut pe la jumătatea anului – că va fi pentru prima dată când transporturile îşi vor accesa toţi banii europeni – iată că se întâmplă cu vreo 10 luni mai repede decât finalul anului şi am speranţa – şi am avut dialog şi cu dl. ministru Boloş (Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene n.r)- ca din sumele necheltuite pe celelalte componente, şi care la sfârşitul anului ar trebui să fie date înapoi către Comisie, în aceste 10 luni să ni se aloce nouă, că aici până la finalul anului vom mai putea accesa câteva sute de milioane bune de euro pe care, dacă nu ni le-ar aloca nouă, ar trebui să le dea înapoi.

Deci, Ministerul Transporturilor, în 2-3 săptămâni, îşi va termina sută la sută sumele alocate pe vechiul exerciţiu bugetar, ceea ce reprezintă o premieră de când am intrat noi în Uniunea Europeană, în 2007”, a susţinut Sorin Grindeanu.

Ai mai putea citi: Știu elevii din România să se apere în caz de cutremur? Ministerul Educației răspunde solicitărilor DailyBusiness și anunță câte ore educative privind siguranța în situații de risc s-au făcut în școli

De partea cealaltă, conform unui mesaj transmis de șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook, valoarea totală a contractelor finanţate prin PNRR este de 4.682.198.422,61 lei, fără TVA. Este vorba despre 955,5 milioane de euro. Durata de execuţie a fiecărui contract este de 30 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

În cazul lotului 1, de 30,3 km, între Bacău (Săuceşti) și Trifeşti, vor fi construite trei noduri rutiere, zece poduri şi 66 de podețe. Mai apoi, pe lotul 2, de 18,99 km, între Trifeşti și Gherăești, vor fi construite trei noduri rutiere, cinci poduri şi viaducte şi 50 de podețe, iar pe lotul 3, în lungime de 28,09 km, între Mirceşti și Pașcani, vor fi construite trei noduri rutiere, șapte poduri, două pasaje şi 32 de podețe.

„După soluţionarea contestaţiei depusă la desemnarea câştigătorului pentru construcţia lotului 3 de pe sectorul de autostradă Ploieşti – Buzău, vom avea semnate toate contractele necesare construcţiei celor 319 km ai A7, între Ploieşti şi Paşcani”, a mai notat Pistol.

Autostrada Moldovei (A7) are 437 de km, de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. Traseul propus este: Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret. De la Ploiești până la Pașcani (circa 335 de km), respectiv 13 loturi, a fost prinsă pe finanțare prin PNRR.

Te mai poate interesa și: Majorare alocații 2023. Ce venituri primesc românii în perioada următoare

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru pace
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru ...
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice cheamă oamenii în stradă vineri seară
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice ...
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei rafinării din sud-estul capitalei
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei ...
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american JD Vance, amânată
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american ...
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar cu o săptămână
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar ...
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări de statut
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări ...
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”
Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Nicuşor Dan despre un viitor premier, posibil susținut de AUR: „În momentul în care am desemnat un premier, l-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat şi să rezolve criza”
Nicuşor Dan despre un viitor premier, posibil susținut de AUR: „În momentul în care am desemnat ...
Nicușor Dan la Bruxelles: România vrea un buget UE mai mare și menținerea fondurilor pentru coeziune și agricultură
Nicușor Dan la Bruxelles: România vrea un buget UE mai mare și menținerea fondurilor pentru coeziune ...
Tribunalul Ilfov suspendă deciziile PNL privind sancționarea parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov suspendă deciziile PNL privind sancționarea parlamentarilor care ar vota Guvernul ...
Justiția franceză a dispus predarea lui Paul de România
Justiția franceză a dispus predarea lui Paul de România
România coboară 12 poziții în clasamentul IMD al competitivității și ajunge pe locul 61 din 70
România coboară 12 poziții în clasamentul IMD al competitivității și ajunge pe locul 61 din 70