- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Niciun ban în plus la pensii de la 1 septembrie pentru o categorie de români. Daniel Baciu: „Suntem pe finalul acestui proces”

22 May, 10:24 • Bumbeneci Diana
Mai mult de 30% dintre pensionari nu vor primi majorări din luna septembrie, după recalculare. Daniel Baciu, șeful CNPP, anunță cine nu primește banii la pensii.
Niciun ban în plus la pensii de la 1 septembrie pentru o categorie de români. Daniel Baciu: „Suntem pe finalul acestui proces”

Casa Națională de Pensii

este pe final cu recalculările veniturilor. Ei bine, 1 septembrie nu vine cu bani în plus pentru toți beneficiarii de pensii. În urma recalculării, mai bine de un milion de pensionari vor rămâne cu același venit.

Niciun ban în plus la pensii de la 1 septembrie

”Suntem pe finalul acestui proces. Cred că peste 99% din dosarele existente în Casele Naționale de Pensii deja procesate și digitalizate, vorbim de procesul de evaluare.

Urmează ca în perioada următoare noi să tipărim deciziile de pensii, vom trimite deciziile către teritoriu, va trebui ca ei să tipărească aceste decizii și undeva în vară începem să emitem aceste decizii de pensionare către beneficiarii noștri pensionari.

Suntem în grafic, știm exact ce avem de făcut, nu avem nicio întârziere”, a explicat Daniel Baciu în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Din păcate, nu toți seniorii vor avea de câștigat în urma recalculării. Un lucru bun este însă că nu vor avea nici de pierdut. Cel mult, veniturile pe care le vor primi vor fi egale cu cele pe care le au deja în plată.

”Vreau să lămuresc un lucru foarte clar, și anume că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”, a spus Daniel Baciu.

În ceea ce îi privește pe cei care nu vor primi niciun ban în plus din luna septembrie, potrivit șefului CNPP, este vorba despre ”pensionarii care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Cu toate acestea, ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor beneficia în continuare, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”.

Pensiile vor crește în fiecare an, în luna ianuarie

Această majorare anuală reprezintă tot o noutate în noua lege a pensiilor, care spune că veniturile seniorilor se vor majora în fiecare an, în luna ianuarie, în raport cu inflația. Mecanismul a fost explicat de Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

”Într-adevăr, am preluat același mecanism care are doi parametri: inflația plus 50% din câștigul salarial mediu brut, dar partea semnificativă, importantă pentru români, pe care noi am adus-o, este aceea ca am stipulat în textul legii faptul că această majorare se va face în luna ianuarie a fiecărui an.

Este un câștig important pentru Legea Pensiilor, fiindcă să știți că au fost ani în care nu am avut nicio creștere a punctului de pensie în România sau s-a făcut în septembrie această creștere”, a explicat Ministrul Muncii la România TV.

Vezi și: Pensii iunie 2024. Motivul pentru care banii vor ajunge cu o întârziere de 40 de zile

Simona Bucura Oprescu, despre pensii
Simona Bucura Oprescu, despre pensii

Procedura de recalculare a pensiilor pentru toţi românii
Simona Bucura-Oprescu a mai explicat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, care este procedura de recalculare a pensiilor pentru români, din punct de vedere legislativ şi tehnic.

„Elaborarea normelor, promovarea de către Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale a hotărârii de guvern prin care se aprobă, aprobarea în guvern a normelor, soft-ul pentru recalculare, instruirea colegilor din casele teritoriale de pensii, procesul efectiv de recalculare şi, sigur, începând cu luna septembrie, pensiile recalculate ale românilor care vor aduce ceva extrem de important pentru fiecare dintre noi.

Şi să ştiţi că noua lege a pensiilor este şi pentru mine, şi pentru dumneavoastră, pentru fiecare român, nu numai pentru pensionarii în plată, fiindcă noua lege a pensiilor aduce respect pentru români în sensul că, dacă ai ieşit la pensie în ani diferiţi, pe legi ale pensiilor diferite, dar ai contribuit la fel la bugetul asigurărilor sociale de stat, ai plătit acelaşi CAS, pentru contribuţii şi muncă egală vei avea o pensie egală.

Este foarte important să se ştie că, pe lângă bani în plus pe care îi vor primi românii datorită modificărilor legii care vor lua în calcul venitul brut, adică inclusiv acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu, toate veniturile pentru care s-a reţinut şi virat CAS, pe lângă acestea vom avea şi acele puncte de stabilitate care încurajează şi respectă munca pentru că, pentru fiecare an lucrat în plus faţă de un stagiu de 25 de ani, românii vor primi puncte suplimentare.

Datorită faptului că se vor lua în calcul şi veniturile nepermanente, dar pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, şi datorită faptului că se vor acorda aceste puncte de stabilitate, pensiile românilor vor avea un cuantum mai mare”, a mai explicat ministrul Muncii la Antena 3 CNN.

Ai mai putea citi: Categoria de pensionari pentru care se face a doua recalculare! CNPP le dă 6 luni la dispoziție să aducă solicitările

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult