Știri interne

Pensiile cresc de la 1% la 100%. Daniel Baciu, anunțul momentului: „Creşterea medie este de 622 de lei”

14 Aug, 18:06 • Preda Silvia
Anul acesta creşterea medie a pensiilor depăşeşte 40%, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Pensiile cresc de la 1% la 100%. Daniel Baciu, anunțul momentului: „Creşterea medie este de 622 de lei”

Peste 3,8 milioane de pensionari vor avea pensiile mărite. Creşterea medie de pensie este de 622 de lei, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL.

„Conform noii legi a pensiilor, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea pensiile mărite. Este vorba de 83% din pensionarii din sistemul public. Vor beneficia de măriri ale pensiilor în urma aplicării noii formule de calcul, care face parte integrantă din lege. Practic, nominal, creşterea medie în lei este de 622 lei, iar în procente vorbim de aproape 27% creştere în medie a pensiilor din sistemul public, aplicată de la 1 septembrie. Dacă mai adăugăm şi creşterea pe care am avut-o la 1 ianuarie, veţi observa că anul acesta creşterea medie a pensiilor depăşeşte 40%. Pentru că vreau să vă reamintesc că la 1 ianuarie pensiile au crescut cu 13,8%. Vorbim de indexarea cu rata inflaţiei şi cu câştigul salarial mediu brut pe economie. Avem o creştere a pensiei medii în sistemul public de pensii de la 2.292 lei, cât este în prezent, la 2.761 lei”, a spus Daniel Baciu.

Potrivit șefului CNPP, banii pentru plata pensiilor recalculate pentru perioada septembrie – decembrie sunt prinşi în bugetul asigurărilor sociale de stat.

Citește și: Ministrul Muncii: „Noile decizii vor ajunge la pensionari din această săptămână. Aproape 83% din pensii au crescut”

Daniel Baciu: Există creşteri ale pensiilor de la 1% la 100%

pensii
Daniel Baciu, despre pensii

„Avem creşteri ale pensiilor de la 1% până la 100%. Practic avem şi dublări ale pensiilor. Această nouă lege a pensiilor este o lege profund liberală pentru că încurajează contributivitatea, prelungirea vieţii active, asigurând sustenabilitatea sistemului public de pensii pe termen mediu şi lung. Practic, noutatea acestei legi sunt punctele de stabilitate care vin în plus faţă de punctele de contributivitate care se acordă tuturor pensionarilor care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani. Şi aici avem cele trei paliere între 25 şi 30 avem o creştere de 0,5% pentru fiecare an din acest interval, între 30 şi 35 de ani de contributivitate avem o creştere de 0,75 puncte pentru fiecare an din acest interval, iar cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 35 de ani avem chiar un punct în plus acordat peste acest stagiu de cotizare. Practic, cei care au realizat stagii de cotizare superioare vor avea creşteri substanţiale”, a explicat Daniel Baciu.

Preşedintele CNPP a precizat că miercuri este ultima zi de transmitere a deciziilor de recalculare către Poşta Română.

„La sfârşitul acestei zile finalizăm acest proces de transmitere a deciziilor către Poştă. Începând de vineri, practic, pensionarii vor primi aceste decizii de recalculare la domiciliu, vor afla care este noul cuantum al pensiei rezultat în urma recalculării, conform noii legi a pensiilor”, a mai spus Daniel Baciu.

Vezi și: Data la care intră pensiile recalculate în septembrie. Acești români vor primi mai mulți bani

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski