Știri interne

Permise de călătorie gratuite pentru tinerii care vor să se plimbe prin Europa. Cum pot fi obținute

03 Oct, 21:50 • Anghel Valentin
Orice tânăr din România care are vârsta de 18 ani poate aplica, în cadrul unei program al Uniunii Europene, pentru un permis de călătorie gratuit, valabil pe trenurile care circulă pe continent. Departajarea celor înscriși se va face după regulile unui concurs de cultură... europeană.
Permise de călătorie gratuite pentru tinerii care vor să se plimbe prin Europa. Cum pot fi obținute

Uniunea Europeană pune la bătaie, la nivel național, 1.475 de permise de călătorie gratuite, prin programul DiscoverUE, notează ebihoreanul. Permisele vor fi valabile pentru călătorii cu trenul în Europa.

Înscrierile în vederea obținerii permiselor se încheie la 16 octombrie. Fericiții posesori ai acestora, care vor fi selectați de inițiatorii programului, se vor putea plimba prin Europa în perioada 1 martie 2025 – 31 mai 2026. Călătoriile vor fi făcute individual sau în grup de maximum cinci persoane, pe o durată de cel puțin o zi și cel mult 30 de zile. ”Dacă suferi de un handicap sau de probleme de sănătate care îți îngreunează călătoria, vei primi asistență și sprijin”, precizează inițiatorii.

Cum se face selecția celor care vor permise de călătorie gratuite

Se pot înscrie în cursa pentru permise tinerii născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2006. Aplicanții trebuie mai întâi să completeze corect formularul de înscriere aflat pe portalul european pentru tineret (youth.europa.eu). Apoi, ei trebuie să răspundă la un quiz despre Uniunea Europeană și oportunități ale UE pentru tineri. La quiz se adaugă o întrebare finală, care va ajuta la departajarea celor înscriși.

Citește și Studenții beneficiază de reduceri de 90% la abonamentele Metrorex!

Câștigătorii permiselor de călătorie gratuite vor primi și un card cu peste 40.000 de reduceri la transport public, cultură, cazare, mâncare, sport și alte servicii disponibile în țările eligibile de pe continent.

Această competiție pentru permise este a doua rundă din 2024 a programului DiscoverEU. Programul oferă în total de 35.500 de permise de călătorie gratuite.

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care vă oferă ocazia de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent.  â

Citește și Care este suma cu care un salariat din România trebuie să contribuie la fondul de pensii ca să beneficieze de un venit decent la vârsta a treia

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski