Știri interne

Pod impresionant, inaugurat la Blaj de Ziua Naţională a României. Investiţia a fost de 3 milioane de euro

02 Dec, 14:23 • Andrei Alina
Podul Minciunilor din Blaj a fost inaugurat de Ziua Naţională a României. Podul are un aspect arhitectural modern şi futurist şi a costat 3 milioane de euro.
Pod impresionant, inaugurat la Blaj de Ziua Naţională a României. Investiţia a fost de 3 milioane de euro

Podul Minciunilor a fost deschis circulaţiei rutiere şi pietonale. Lucrările au durat opt luni şi au costat 3 milioane de euro.

Inaugurarea oficială a Podului Minciunilor va avea loc luni, 5 decembrie, printr-un „Concert pe pod”, manifestare care, începând din acest an, va fi organizată în ajunul „Târgului Căciulilor”.

Citeşte şi: Ziua Naţională a României, a doua sărbătoare preferată de români. Care este sărbătoarea numărul 1 în topul preferințelor

„Este o investiţie realizată în timp record, de aproximativ 8 luni, în condiţiile în care construcţia unui pod la parametrii cei mai înalţi (din punct de vedere tehnic şi arhitectural) durează, în ţara noastră, în medie 2 ani, iar lucrările la noul pod au fost complexe şi au început cu demolarea vechii structuri.

Podul Minciunilor este una dintre cele mai spectaculoase construcţii din România, cu un aspect arhitectural modern şi futurist, care îmbină vechiul şi noul, respectând patrimoniul existent în zonă”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Citeşte şi: Mesajul premierului Nicolae Ciucă pentru Ziua Națională a României:„Ne găsim într-un moment marcant al istoriei noastre”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești corect
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești ...
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să plece astăzi
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să ...
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...