Știri interne

Polițiștii locali ar putea purta Bodycam. Proiect de lege în dezbaterea Senatului

10 Sep, 20:34 • Bugiu ⁠Ana Maria
Inițiativa PNL prevede utilizarea camerelor audio-video portabile pentru înregistrarea intervențiilor în spații publice, cu scopul de a proteja cetățenii și polițiștii și de a preveni faptele ilegale.
Polițiștii locali ar putea purta Bodycam. Proiect de lege în dezbaterea Senatului

O inițiativă legislativă depusă recent la Senat prevede că polițiștii locali vor avea dreptul să poarte și să utilizeze dispozitive portabile de înregistrare audio-video, cunoscute sub denumirea de Bodycam, în timpul exercitării atribuțiilor lor de serviciu. Proiectul de lege, inițiat de 30 de parlamentari PNL, completează Legea nr. 155/2010 privind poliția locală, creând un cadru juridic expres pentru folosirea acestor camere. Scopul declarat al inițiativei este eficientizarea activităților poliției locale și protejarea atât a cetățenilor, cât și a polițiștilor în exercitarea atribuțiilor, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar mai putea interesa și: Mii de francezi se revoltă împotriva măsurilor de austeritate: Mișcarea „Blocați totul!” paralizează transporturile, peste 80.000 de polițiști au fost mobilizați

Polițiștii locali ar putea purta Bodycam. Proiect de lege în dezbaterea Senatului

Conform proiectului, polițiștii locali vor putea efectua înregistrări audio-video și fotografii cu mijloacele din dotare în spațiile publice, fără consimțământul persoanelor vizate, atunci când există motive rezonabile să se creadă că sunt comise infracțiuni sau alte fapte ilegale, sau când există riscul tulburării ordinii și siguranței publice. Înregistrările sunt permise și pentru protejarea propriilor intervenții ale polițiștilor în fața posibilelor abuzuri sau conflicte.

Actul normativ detaliază situațiile în care activarea Bodycam-ului este obligatorie: în timpul legitimării și stabilirii identității unei persoane, la conducerea unei persoane la sediul poliției sau al altor autorități competente, pe durata intervențiilor care implică utilizarea forței fizice sau a mijloacelor de constrângere, precum cătușe, bastoane sau sprayuri iritant-lacrimogene, precum și la constatarea infracțiunilor sau contravențiilor și aplicarea sancțiunilor legale. De asemenea, polițiștii trebuie să folosească Bodycam-ul în orice acțiune publică în care există riscul apariției unor situații violente sau tulburări ale ordinii.

În măsura posibilităților, polițistul local trebuie să informeze persoana vizată că urmează să fie înregistrată audio-video sau fotografiată. De asemenea, instituția de poliție locală are obligația de a face public faptul că folosește Bodycam-uri, prin afișarea unor semne vizibile pe uniformă sau echipamente și prin comunicarea informațiilor relevante publicului.

Proiectul mai reglementează accesul la înregistrări, care va fi permis exclusiv persoanelor autorizate și numai în scopurile prevăzute de lege. Divulgarea neautorizată sau accesul la aceste materiale de către terți este strict interzis. Ștergerea sau distrugerea înregistrărilor se va face conform termenelor și procedurilor legale, fiecare operațiune fiind consemnată într-un registru special pentru audit și control.

Legislația mai prevede că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare, vor fi elaborate normele de aplicare, iar în maximum 12 luni, autoritățile publice locale vor putea să elaboreze un plan de implementare a sistemului Bodycam și să doteze și să operaționalizeze efectiv dispozitivele.

Te-ar mai putea interesa și: Polițiștii de frontieră au descoperit bunuri de peste 1 milion de euro, suspectate că ar fi contrafăcute

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...