Știri interne

Prima Casă 2024. Informații disponibile despre programul care facilitează achiziția de locuințe

02 Nov, 19:43 • Bocioacă Bianca
Românii care doresc să achiziționeze o casă, pot apela și anul acesta la Programul Prima Casă. Iată câteva infromații disponibile până acum despre acesta.
Prima Casă 2024. Informații disponibile despre programul care facilitează achiziția de locuințe

Anul 2024 aduce o continuare a programului guvernamental Prima Casă, sub noua denumire de Noua Casă. Principalul scop al acestui program este de a facilita achiziționarea unei locuințe de către persoanele fizice, oferindu-le posibilitatea de a contracta credite garantate de către stat.

Guvernul nu a anunțat încă sumele disponibile pentru anul 2024 și nici condițiile precise pentru acordarea creditelor garantate de stat, dar se așteaptă ca primele informații despre noutățile din cadrul programului Noua Casă să fie dezvăluite cât mai curând.

Prima casă se transformă în Noua Casă

Programul Prima Casă, numit acum Noua Casă, intră în cel de-al 16-lea an consecutiv de implementare. Noutățile pentru anul viitor sunt așteptate, iar guvernul le va dezvălui pe măsură ce sunt stabilite. Totuși, o caracteristică notabilă a progrmaului este modul în care dosarele sunt luate în considerare. Acestea vor fi procesate în ordinea depunerii la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

Citește și: Centura Comarnic a primit aprobarea din partea Guvernului. Lucrările vor începe în primăvara anului 2024!

Autoritățile de creditare au clarificat că numărul de solicitări garantate este stabilit automat atunci când documentele necesare sunt încărcate în aplicația programului de către banca la care solicitantul depune cerere. Acest număr de solicitare nu are nicio influență asupra ordinii de procesare a dosarelor de către FNGCIMM.

Cine poate beneficia de programul Noua Casă

Beneficiarii programului pot fi persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • La data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul sau soția nicio locuință, indiferent de modul și momentul dobândirii acesteia, fie că dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul sau soția cel mult o locuință, achiziționată prin orice alt mod decât prin Program, cu o suprafață utilă mai mică de 50 de metri pătrați.
  • Achiziționează în cadrul programului o singură locuință situată pe teritoriul României, înregistrată în cartea funciară conform legilor în vigoare.
  • Are calitatea de împrumutat în relația cu finanțatorul.
  • Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească și condițiile specifice stabilite de bănci în cadrul normelor lor interne de creditare.

Programul oferă finanțare în lei pentru cumpărarea unei singure locuințe. Valoarea maximă a creditului este de 66.500 de euro pentru locuințele al căror valoare nu depășește 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%. Pentru locuințele al căror preț se încadreaz între 70.000 și 140.000 de euro, se poate obține un credit de până la 119.000 euro, iar avansul solicitat este de 15%.

Citește și: Pensionare mai devreme pentru o categorie de români. Cine va avea parte de beneficii în 2024, conform noii legi

Diverse puncte de garantare în funcțue de categoria de locuință:

  • Garanție în numele și contul statului de până la 60% pentru creditele destinate locuințelor noi cu prețuri de până la 140.000 de euro, cu un avans de 15%.
  • Garanție în numele și contul statului de până la 50% pentru creditele destinate locuințelor noi cu prețuri de până la 70.000 de euro, cu un avans de 5%.
  • Garanție în numele și contul statului de până la 50% pentru creditele destinate locuințelor vechi cu prețuri de până la 70.000 de euro, cu un avans de 5%.

Documente necesare pentru înscrierea în Programul Noua Casă:

  • Solicitarea de garantare sau solicitarea de emitere a promisiunii unilaterale de creditare, dacă este cazul.
  •  Documentul de identitate al beneficiarului sau beneficiarilor, precum și al soțului/soției, dacă este/ sunt căsătoriți, din copie certificată.
  • Declarația pe propria răspundere a beneficiarului.
  • Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă.
  • Extrasul de carte funciară al locuinței ce urmează a fi achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării de garantare.
  • Certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică.
  • În cazul acordării unei promisiuni de garantare, se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către bancă.
  •  În cazul achiziționării unui imobil care a mai fost obiectul unei finanțări garantate prin Program, pentru care perioada de interdicție de înstrăinare a expirat, se adaugă acordul emis de Ministerul Finanțelor Publice pentru înstrăinarea locuinței achiziționate prin Program și ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

Continuarea programului Prima Casă oferă o oportunitate semnificativă pentru cei ce doresc să își achiziționeze o locuință cu sprijinul  guvernamental, simplificând accesul la credit și asigurând garantarea de stat, ceea ce ar putea contribui la îndeplinirea visului de a avea o locuință proprie, potrivit kanald.ro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...