Știri interne

Problemă ireală în Iași! Tramvaiele de peste 30 de milioane de euro au defecte majore: vatmanii pierd total controlul, frânează și dau cu spatele singure

09 Jan, 21:29 • Cornel Ghimeșan
Primarul din Iași, Mihai Chirica, se lăuda recent cu achiziția unr tramvaie produse în Turcia, care ar fi trebuit să revoluționeze complet traficul din oraș se pare că sunt o reală dezamăgire. Din păcate lucrurile nu se opresc doar la nivelul de „dezamăgire”, pentru că acestea s-au dovedit a fi un real pericol. Vatmanii declară că acestea au momente în care frânează sau dau cu spatele singure.
Problemă ireală în Iași! Tramvaiele de peste 30 de milioane de euro au defecte majore: vatmanii pierd total controlul, frânează și dau cu spatele singure

Un fenomen de-a dreptul ciudat se petrece cu tramvaiele din Iași. După ce primarul, Mihai Chirica, se fălea cu cele 16 tramvaie de origine turcească care vor ajunge pe șinele din Iași, se pare că acestea, odată ajunse, crează probleme majore. Acestea au devenit un pericol, iar vatmanii caută disperați soluții. Problema se produce în softul care controlează motorul și apare la separatoarele din rețeaua-contact. Problemele repetate au fost raportate în ultimele luni ale anului, dar conducerea CTP spune că asistenții turci au intervenit pentru remediere.

 „Când treci pe la separatoare se dereglează tot, se frânează brusc și o ia pe mers înapoi. Cine a pățit așa, rog să confirme”., declara un vatman ieșean

Vatmanii de pe alte cinci tramvaie turcești Bozankaya au avut incidente similare. La separatoare, vagoanele pe care le conduceau s-au oprit brusc și apoi, imediat, au pornit cu spatele. La 8 din cele 12 tramvaie Bozankaya, paletele pantografelor s-au uzat și au fost deja înlocuite. Unul dintre vagoane e tras pe linie moartă, cu pantograful rupt. Altă problemă remarcat a fost faptul că senzorii nu detectează întotdeauna pojghița de pe șine și nu declanșează operațiunea de curățare cu nisip. 

Tramvaiele Bozankaya dau erori majore pe traseu
Tramvaiele Bozankaya dau erori majore pe traseu

Citește și: Inflația se simte și în cimitirele din Capitală! Locurile de veci vor fi și cu 50% mai scumpe

„Echipele de service Bozankaya sunt prezente în depou pe toată durata perioadei de garanție, respectiv 6 ani, monitorizând procesul de mentenanță și intervenind în situații neprevăzute”, a transmis conducerea Companiei de Transport Publice (CTP).

Tramvaiele au costat 30 de milioane de euro

Incidentele s-au petrecut în ultima parte a anului trecut, fiind implicate cel puțin șase dintre cele 12 vagoane turcești. Un expert în domeniu a explicat pentru Reporter de Iași ce sunt aceste separatoare, punctele în care au fost raportate incidentele.

Rețeaua electrică este împărțită pe segmente. Separatoarele despart tronsoanele rețelei. Pentru a nu lăsa curentul să treacă de pe un segment pe altul. Asigură independență, autonomie. Dacă e o avarie undeva, să nu se întrerupă tot sistemul. Când se trece cu tramvaiul pe la aceste separatoare, se întrerupe alimentarea pentru o fracțiune de secundă. La Bozankaya, această întrerupere a inversat, din soft, rotația motoarelor”, a afirmat specialistul.

Pe o rută Copou – CUG există 8-9 astfel de separatoare, astfel că vigilența vatmanilor ar trebui să fie maximă în respectivele puncte. Conducerea CTP a admis că a existat acest tip de problemă, dar că a fost remediată.

Tramvaiele Bozankaya dau erori majore pe traseu
Tramvaiele Bozankaya dau erori majore pe traseu

„Imediat după primul incident înregistrat, tehnicienii Bozankaya prezenți în depou au raportat situația și au solicitat soluții la producător”, au spus șefii companiei.

Aceștia au precizat că problemele au fost cauzate de softul sistemului de tracțiune:

 „Echipa de service Bozankaya (…) a făcut un update de soft, astfel că problema nu mai există”.

Specifică sezonului rece este o altă problemă identificată de vatmani la tramvaiele Bozankaya. 

„Vagoanele intră ușor în patinaj. Se face o pojghiță pe calea de rulare și alunecă. Ar trebui să dea nisip la roată și să curețe și roata și linia. Ar trebui să se facă automat, dar câteodată nu merge. Calculatorul nu citește cum trebuie parametrii căii de rulare, senzorii reacționează cu întârziere. Nu e ca la tramvaiele clasice: GT4, GT8, BE8/8, unde controlează vatmanul nisipul”, a menționat specialistul.

Cele 16 tramvaie Bozankaya (peste 30 milioane de euro), din care 13 au ajuns la Iași, sunt parte a unui contract cu finanțare europeană.

„Conform clauzelor contractuale, producătorul Bozankaya este responsabil de modul în care sunt efectuate mentenanța perioadică și reparațiile accidentale”, au comunicat oficialii CTP.

Alte articole: Este oficial! Contoarele pentru energie termică au devenit obligatorii pentru români. Klaus Iohannis a promulgat legea

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier