Știri interne

Producătorul de medicamente Biofarm înregistrează o creștere de 20%! Profit de aproape 13 milioane de euro în primele 9 luni ale anului

14 Nov, 19:14 • Cornel Ghimeșan
Biofarm, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România a înregistrat o creștere de 20% a profitului. În primele nouă luni ale anului producătorul a câștigat aproximativ 13 milioane de euro.
Producătorul de medicamente Biofarm înregistrează o creștere de 20%! Profit de aproape 13 milioane de euro în primele 9 luni ale anului

Producătorul de medicamente Biofarm a raportat un profit net de 65,73 milioane lei în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 20%, în timp de veniturile nete din vânzări realizate au fost de 208,89 milioane lei, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anuliu trecut.

„Rezultatele obţinute de Biofarm în primele 9 luni ale anului 2022 se datorează eforturilor susţinute ale companiei de a menţine investiţiile la un nivel competitiv pe tot parcusul acestei perioade, dar şi de a îmbunătăţi constant, la nivel de imagine şi comunicare eficientă, brandurile din portofoliu.

Veniturile nete din vânzări realizate în primele noua luni ale anului 2022 au fost de 208.894.318 lei în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Strategia companiei este de a continua creşterea susţinută atât pe piaţa din România, cât şi pe pieţele externe prin consolidarea brandurilor existente si prin dezvoltarea de noi branduri”, arată raportul companiei.

Alte articole: Vești proaste pentru românii care sperau la o scădere a dobânzilor! Isărescu: „Vor rămâne la nivelurile actuale, cel puţin până când inflaţia se va apropia de 8%”

2% din profitul Biofarm provine din exporturi

Producătorul de medicamente Biofarm înregistrează o creștere de 20%! Profit de aproape 13 milioane de euro în primele 9 luni ale anului
Producătorul de medicamente Biofarm înregistrează o creștere de 20%! Profit de aproape 13 milioane de euro în primele 9 luni ale anului

Ponderea vânzărilor la export a reprezentat aproximativ 2% din vânzările totale nete ale Biofarm SA, în primele nouă luni ale anului. Produsele companiei au fost exportate în cinci ţări: Republica Moldova, Azerbaijan, Kirghizstan, Albania şi Lituania.

În primele nouă luni ale anului 2022, Biofarm a avut contracte încheiate cu şase distribuitori care au generat în total aproximativ 98% din cifra de afaceri.

Biofarm a ocupat locul 31 pe segmentul Consumer Healthcare (CHC), din punct de vedere al numarului de unităţi vândute. Cu peste 20 de branduri reprezentative, Biofarm este lider de piaţă din punct de vedere al volumelor în categoriile de referinţă a nouă dintre brandurile sale: Colebil, Triferment, Carbocit, Sennalax, Bixtonim, Carmol, Biofen, Nervocalmin şi Cavit. În valoare, Biofarm şi-a consolidat vânzările către consumatorul final, înregistrând o creştere de 17% faţă de primele 9 luni ale anului 2021, raportat la pretul de achiziţie în farmacii.

„Strategia de dezvoltare a Biofarm are în vedere produse dezvoltate intern cum este Biofen Extra, o combinaţie de ibuprofen şi paracetamol. Centrul de dezvoltare de produse noi devine foarte important deoarece planurile companiei pentru următorii 5- 7 ani au în vedere o serie de formule de produse noi care vor fi lansate in piata. Dezvoltarea de produse noi va fi unul dintre motoarele de crestere pe viitor”, se meţionează în raport.

Biofarm este unul dintre primii zece producători de medicamente şi suplimente alimentare din România. Compania are cira 400 de angajaţi.

Citește și:A „plouat” cu amenzi în mai multe piețe din București. Polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare de 163.000 de lei în doar câteva zile

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier