Știri interne

Firea, despre extinderea la nivel naţional a programului FIV: Am primit deja 3.400 de solicitări

06 Dec, 14:10 • Andrei Alina
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a venit marţi cu noi precizări despre programul guvernamental FIV pentru creşterea natalităţii, care prevede acordarea sumei de 3.000 de euro pentru procedurile de fertilizare in vitro. Până acum că s-au primit deja 3.400 de solicitări.
Firea, despre extinderea la nivel naţional a programului FIV: Am primit deja 3.400 de solicitări

Programul guvernamental FIV pentru creşterea natalităţii are succes, anunţă ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Programul a fost lansat acum câteva zile (..) Mă bucură foarte mult interesul care există pentru acest program şi mă bucur că am insistat ca acesta să fie aprobat, chiar dacă pe final de an”, a spus ministrul Gabriela Firea, precizând că sunt importante chiar şi câteva zile pentru un cuplu care încearcă să aibă copii.

Citeşte şi: Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, începe din acest an acordarea ajutorului de 15.000 de lei femeilor care vor să rămână însărcinate

 

Câţi bani poţi primit de la stat pentru fertilizare ăn vitro – FIV

Gabriela Firea a spus că ”sprijinul financiar de 3.000 de euro este important mai ales pentru familiile care au trecut deja prin acest procedeu medical” şi şi-au consumat resursele financiare, dar şi pentru cei cu venituri mici care nu-şi permit o procedură FIV şi nu mai trebuie să facă împrumuturi.

”Din acest moment, proiectul este extins la nivel naţional. Am primit deja 3.400 de solicitări, cele mai multe pe email şi foarte puţin fizic, la sediul Ministerului Familiei”, a anunţat Firea precizând că pot fi trimise în continuare cereri pe email.

Gabriela Firea a afirmat că deşi au anunţat că pentru anul acesta se decontează primele 2.500 de dosare valide, acceptate şi completate corect, din primele zile ale lunii ianuarie vor primi în continuare solicitări şi vor face decontări.

 

Program FIV. Care sunt condiţiile pentru a beneficia de decontarea procedurilor

Potrivit hotărârii de Guvern, vor putea beneficia de decontarea procedurilor de fertilizare in vitro doar cetăţenii români. Ministrul Familiei a menţionat că nu va exista o analiză a veniturilor familiei sau alte criterii care ar putea fi discriminatorii.

Iată care sunt condiţiile de decontare:

Procedurile medicale trebuie să se desfășoare într-o unitate sanitară sau farmaceutică de pe teritoriul României, autorizată pentru acest tip de activități, indiferent dacă este de stat sau privată

Pot fi decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an (la recomandarea medicului)

Sunt excluși cei care au mai aplicat la alte programe finanțate din fonduri publice cu același scop

Procedura nu este doar pentru cupluri căsătorite, ci și pentru femei singure sau necăsătorite

Pot aplica și femei între 20-45 de ani

Sprijinul financiar de 15.000 de lei va fi folosit pentru „decontarea cheltuielilor”, deci este posibil ca acele cupluri să fie nevoite să facă mai întâi aceste cheltuieli, apoi să le deconteze de la stat

Documentele se vor depune electronic

Procedurile de specialitate pentru care se acordă sprijin vor fi stabilite prin Ordinul comun

Răspunsul va fi primit în maximum 30 de zile de la depunerea documentației complete

Citeşte şi: Indemnizaţia de creştere a copilului pentru mamele de gemeni sau tripleţi va fi majorată cu 50%. Firea: „Reparăm o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinţi”

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în 2021 România a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuţi din istoria ţării, doar 180.735 de nașteri.

În primele şase luni ale anului 2022, natalitatea a scăzut în ţara noastră cu 20%, potrivit ministrului Familiei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră