- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Promulgată de aproape 4 ani ani, Legea mirosurilor încă nu se aplică. Cum explică Ministerul Mediului situația paradoxală

26 Jun, 09:02 • Adrian Popovici
Legea mirosurilor nu poate fi aplicată deși a fost votată și promulgată în urmă cu aproape 4 ani. Autoritățile explică faptul că nu au reuțit să finalizeze normele de aplicare.
Promulgată de aproape 4 ani ani, Legea mirosurilor încă nu se aplică. Cum explică Ministerul Mediului situația paradoxală

Legea Mirosurilor, adoptată în urmă cu aproape 4 ani în urmă, avea scopul să-i protejeze pe românii care aveau de suferit din cauza disconfortului cauzat de mirosurile neplăcute asociate cu anumite activități industriale. Cu toate acestea, implementarea ei a rămas blocată într-o fază preliminară, nefiind până acum aplicată în practică, după cum arată Antena 3 CNN.

Potrivit Legii 123/2020, Guvernul avea obligația să dezvolte în 180 de zile un plan de gestionare a disconfortului olfactiv și o metodologie pentru evaluarea acestuia. Cu toate acestea, normele de aplicare a legii mirosurilor nu au fost încă stabilite, ceea ce a blocat pentru aproape 4 ani aplicarea a prevederilor sale.

În urma publicării legii mirosuriilor în Monitorul Oficial, Ministerul Mediului a propus un proiect de hotărâre care să detalieze normele necesare pentru implementare. Cu toate acestea, procesul a stagnat din cauza nereușitei Guvernului de a adopta în timp util această hotărâre.

Legea mirosurilor a fost gândită pentru a-i proteja pe românii afectați de activitățile industriale
Legea mirosurilor a fost gândită pentru a-i proteja pe românii afectați de activitățile industriale

Te-ar putea interesa și: Poluarea, o problemă tot mai mare pentru România. Un sat din țara noastră a intrat în topul din celor mai murdare 50 de localități din lume

Ce spun autoritățile despre întârzierile legate de Legea mirosurilor?

Între timp, Ministerul Mediului a anunțat că lucrează la o nouă metodologie, adaptată standardului european SR EN 13725:2022, care oferă metode actualizate pentru măsurarea intensității mirosurilor. Acest standard a apărut însă doi ani mai târziu după intrarea în vigoare a Legii 123/2020, ceea ce a întârziat și mai mult aplicarea efectivă a legii în România.

”În prezent, proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea nivelului de disconfort olfactiv și a conținutului Planului de gestionare a disconfortului olfactiv pentru activitățile care pot crea disconfort olfactiv, se află în analiză la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor cât și la Ministerul Sănătății, care sunt coinițiatori ai acestui proiect, urmare a observațiilor/propunerilor de modificare primite după dezbaterea publică, din partea unor persoane fizice și juridice, autorități publice locale, institute de cercetare, federații și asociații patronale și organizații neguvernamentale, precum și a necesității armonizării, după caz cu prevederile SR EN 13725:2022”, a transmis Ministerul Mediului

Într-un răspuns oficial, Ministerul Mediului a explicat că proiectul de hotărâre privind Metodologia pentru stabilirea nivelului de disconfort olfactiv și Planul de gestionare a acestuia se află în analiză, fiind subiectul unor consultări extinse cu diverse părți interesate, inclusiv autorități publice locale, institute de cercetare și organizații neguvernamentale. În prezent, se intenționează organizarea de noi consultări publice pentru a îmbunătăți proiectul înainte de finalizarea sa.

Deși Legea Mirosurilor a fost promulgată cu intenția clară de a proteja cetățenii împotriva poluării olfactive, birocrația și întârzierile în implementare au împiedicat până acum aplicarea efectivă a acesteia. Cetățenii și mediul înconjurător continuă să sufere din cauza mirosurilor neplăcute emise de diverse activități industriale, în timp ce autoritățile încearcă să finalizeze un cadru legal funcțional și eficient pentru aplicarea legii.

Citește și: Taxele pe poluare care au crescut și cu 1.000 € pe cursă, o nouă lovitură pentru tiriștii români de pe „comunitate”. Andi Iancu (Agil Trans): Transportul a devenit un sport extrem

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu