Știri interne

Proprietarii Dedeman au dat lovitura! Au achiziționat o suprafață mare de teren în Pipera, de la fiica lui Fathi Taher. Ar putea construi sute de apartamente și magazine

26 Jan, 13:59 • Fundeanu Madalina
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat o suprafață mare de teren pe care pot construi sute de apartamente și magazine. Suprafața de teren se află în apropierea Școlii Americane, din Pipera.
Proprietarii Dedeman au dat lovitura! Au achiziționat o suprafață mare de teren în Pipera, de la fiica lui Fathi Taher. Ar putea construi sute de apartamente și magazine

Frații antreprenori Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, au cumpărat de la Suzan Taher, fiica cea mare a lui Fathi Taher, terenuri cu o suprafață de aproximativ 11 hectare în apropierea Școlii Americane, din Pipera, pe care ar putea construi sute de apartamente de magazine, potrivit informațiilor transmise de Profit.ro.

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat o suprafață mare de teren pe care pot construi sute de apartamente și magazine

Frații Pavăl au cumpărat 3 loturi de teren, libere de construcții, cu o suprafață cumulată de circa 11 hectare. Proprietățile au fost parte, anterior vânzării, dintr-un conflict juridic între Suzan Taher și First Bank/Piraeus Bank. Terenurile sunt amplasate între Școala Americană, fondată de Fathi Taher, și șoseaua de centură a Bucureștiului, o zonă populată cu ansambluri rezidențiale premium precum Oxford Gardens sau Ibiza Sol.

„Încă nu a fost luată o decizie cu privire la destinația de folosință a acestor terenuri“, au transmis reprezentații Dedeman.

Sursele sugerează că terenurile se pretează cel mai bine pentru o dezvoltare rezidențială și de retail. Într-un colț al proprietății, Lidl deține un depozit logistic, cumpărat de la producătorul de ciocolată Kandia Dulce.

Ținând cont de suprafața mare a terenurilor acumulate de frații Pavăl și de ansamblurile rezidențiale învecinate, un eventual proiect rezidențial dezvoltat aici ar avea în componență sute de apartamente.

Iordanianul Fathi Taher, decedat în iunie 2021, a fost unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România postcomunistă, iar legăturile sale cu statul român datează de dinainte de 1989, când a fost reprezentant comercial al Kuweitului la București. De numele său se leagă afaceri precum Școala Româno-Americană din Pipera, hotelul Marriott din capitală, asigurătorul AIG România, Kandia, fabrica Griro, platforma Electroputere Craiova sau clubul de fotbal Rapid București, precum și alte afaceri imobiliare și hoteliere.

Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj, a atins în 2022 o cifră de afaceri de 11 miliarde lei, în creștere cu 10% față de anul anul precedent, și un profit net de 1,7 miliarde lei, cu 1,45% peste nivelul din 2021.

Citește și: 2024 aduce provocări noi pe piața cerealelor! Câtă marfă trebuie să vândă fermierii români pe contracte forward

Dedeman
Dedeman

Rețeaua Dedeman numără 61 de magazine răspândite în toate județele țării cu excepția Teleorman și Giurgiu. Anul trecut au fost inaugurate doar două magazine: unul la Craiova lângă Promenada Mall și altul la Petroșani. Rețeaua de bricolaj mai beneficiază de 5 centre logistice, un parc auto propriu și are peste 12.500 de angajați. După ce au făcut din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, frații Pavăl au început să își diversifice investițiile. Până acum, spre sectorul imobiliar au direcționat cele mai mari sume, un total de peste 800 de milioane de euro.

Au încheiat cea mai mare tranzacție a anului 2022 și cea mai mare tranzacție imobiliară realizată vreodată în România prin achiziția portofoliului de birouri al CA Immo, contra unei sume de 377 de milioane de euro; au plătit circa 200 de milioane de euro pe complexul de birouri The Bridge, alte peste 120 de milioane de euro pe complexul The Office din Cluj-Napoca, circa 90 de milioane de euro pe prima clădire de birouri din cadrul complexului U Center din București și 50 de milioane de euro pe complexul de birouri Dacia One din București.

Toate aceste achiziții îi poziționează pe locul 2 în clasamentul celor mai mari proprietari de spații pentru birouri din România, după Globalworth. De asemenea, frații Pavăl au stabilit un parteneriat cu omul de afaceri Ionuț Dumitrescu și firma acestuia, Element Industrial, prin care dezvoltă și vând parcuri industrial-logistice lângă orașe mari din țară.

Pe lângă investițiile imobiliare, cei doi frați Pavăl și-au extins plasamentele și în construcții (Cemacon și Promateris), în industrie (Alro și Conpet), energie (Transelectrica și Electrica), viticultură (Purcari Wineries), restructurare companii (ROCA Investments), pe piața colectării de deșeuri (Ecorep Group), a panourilor fotovoltaice (Simtel), în transport fluvial (Transport Trade Services), sănătate (clinica dentară Victoria, Farmacia Tei și Bebe Tei) și agricultură (Moldova Farming).

Ei au mai cumpărat un teren de 64 de hectare, în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), de la compania spaniolă Martinsa Fadesa. Terenul ar putea fi utilizat pentru dezvoltări de depozite, potrivit sursei menționate.

Proprietarii Dedeman lucrează și la primul lor ansamblu rezidențial, ce va fi construit pe un teren agricol din cartierul băcăuan Șerbănești. În același cartier din Bacău, pe un teren de circa 7 hectare amplasat pe malul lacului Bistrița, se pregătește și construcția proiectului mixt Dedeman Campus, care va include un centru comercial. În plus, aceștia au consolidat și restaurat casa negustorului Nicolae Hlebnikian din centrul Bucureștiului, cumpărată cu circa 5 milioane de euro, despre care au anunțat că o vor transforma în sediu pentru companiile holdingului Pavăl.

Vezi și: Banca Europeană de Investiţii: Împrumut de 40 milioane euro pentru reţele de încărcare a mașinilor electrice în Bulgaria, Lituania şi România

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski