- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Proprietarii Dedeman au primit acordul să demoleze Vama Chitila. Se deschide magazinul cu numărul 8 din București

15 Mar, 09:05 • Fundeanu Madalina
Proprietarii Dedeman au primit aviz să demoleze Vama Chitila. Există mari șanse să construiască al optulea magazin din București.
Proprietarii Dedeman au primit acordul să demoleze Vama Chitila. Se deschide magazinul cu numărul 8 din București

Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii gigantului Dedeman, au obținut actele necesare demolării depozitelor cumpărate de la DB Schenker, divizia de logistică a gigantului german Deutsche Bahn, în care funcționează și Vama Chitila.

În locul acestora poate fi ridicat un nou magazin Dedeman, al doilea din Sectorul 1 și al optulea din București, decizia nefiind încă luată, potrivit informațiilor notate de Profit.ro.

Proprietarii Dedeman au primit aviz să demoleze Vama Chitila

Frații Pavăl au cumpărat, în luna aprilie 2021, două terenuri învecinate cu o suprafață totală de circa 7,4 hectare cu depozite ale logisticeanului DB Schenker, unde funcționează și Biroul Vamal de Interior Ilfov, cunoscut drept Vama Chitila. Tranzacția este estimată la un preț de peste 200 de euro/metru pătrat, echivalentul a peste 15 milioane de euro.

Pe terenurile aflate în apropierea mall-ului Colosseum sunt 33 de construcții pentru care Dedeman a obținut, recent, autorizație de demolare. O parte dintre constructii nu au mai fost utilizate și se află în stare de degradare.

Întrebați ce vor face cu aceste terenuri după demolare, reprezentanții Dedeman au transmis pentru Profit.ro că încă nu s-a luat o decizie finală privind destinația terenului.

Totuși, compania a promovat un Plan Urbanistic de Detaliu pentru construcția, în acest loc, a unui magazin cu două etaje.

„Beneficiarul (Dedeman, n.red.) dorește eliberarea terenului de construcții prin demolarea tuturor clădirilor de pe teren în vederea construirii în viitor a unui magazin pentru materiale de construcții, drumuri interioare și accese, platforme, parcaje, branșamente, rețele și lucrări tehnico-edilitare, panouri direcționale și publicitare, amenajare spații verzi și împrejmuire“, se arată în documentele analizate de sursa citată.

Dacă se va merge pe această variantă, acesta va fi al doilea magazin Dedeman din Sectorul 1 și al optulea din Capitală.

Ultimul magazin Dedeman a fost inaugurat în București în 2020. Acesta a fost cel de-al șaptelea magazin din Capitală, în cartierul Ghencea, și cel mai mare al rețelei, cu o suprafață construită de 18.000 de metri pătrați, realizat în urma unei investiții de 29 de milioane de euro.

Dragoș Pavăl a declarat la acel moment că și-a propus să deschidă în București un număr suficient de magazine, astfel încât oricine să poată ajunge la unul în maximum 20 de minute.

Citește și: Cu cât se vor scumpi casele și apartamentele în 2024? România încă are cea mai ieftină piață imobiliară din Europa

Proprietarii Dedeman
Proprietarii Dedeman

Câștigurile din Dedeman, reinvestite

Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj, a atins în 2022 o cifră de afaceri de 11 miliarde lei, în creștere cu 10% față de anul anul precedent, și un profit net de 1,7 miliarde lei, cu 1,45% peste nivelul din 2021.

Rețeaua Dedeman înregistrează 61 de magazine în toate județele țării, cu excepția Teleorman și Giurgiu. În 2023 au fost inaugurate doar două magazine: unul la Craiova lângă Promenada Mall și altul la Petroșani. Rețeaua de bricolaj mai beneficiază de 5 centre logistice, un parc auto propriu și are peste 12.500 de angajați.

Frații Pavăl au dezvoltat un centru logistic pentru Dedeman în localitatea Pantelimon.

După ce au făcut din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, frații Pavăl au început să își diversifice investițiile. Până acum, spre sectorul imobiliar au direcționat cele mai mari sume, un total de peste 800 de milioane de euro.

Au încheiat cea mai mare tranzacție a anului 2022 și cea mai mare tranzacție imobiliară realizată vreodată în România prin achiziția portofoliului de birouri al CA Immo, contra unei sume de 377 de milioane de euro; au plătit circa 200 de milioane de euro pe complexul de birouri The Bridge, alte peste 120 de milioane de euro pe complexul The Office din Cluj-Napoca, circa 90 de milioane de euro pe prima clădire de birouri din cadrul complexului U Center din București și 50 de milioane de euro pe complexul de birouri Dacia One din București.

Achizițiile făcute îi poziționează pe locul 2 în clasamentul celor mai mari proprietari de spații pentru birouri din România, după Globalworth.

De asemenea, frații Pavăl au încheiat un parteneriat cu omul de afaceri Ionuț Dumitrescu și firma acestuia, Element Industrial, prin care dezvoltă și vând parcuri industrial-logistice lângă orașe mari din țară.

Proprietarii Dedeman lucrează și la primul lor ansamblu rezidențial, ce va fi construit pe un teren agricol din cartierul băcăuan Șerbănești. În același cartier din Bacău, pe un teren de circa 7 hectare amplasat pe malul lacului Bistrița, se pregătește și construcția proiectului mixt Dedeman Campus, care va include un centru comercial.

Mai mult, aceștia au consolidat și restaurat casa negustorului Nicolae Hlebnikian din centrul Bucureștiului, cumpărată cu aproximativ 5 milioane de euro, despre care au anunțat că o vor transforma în sediu pentru companiile holdingului Pavăl.

Vezi și: Ion Țiriac și-a pierdut toți banii! Pe mâna cui a ajuns averea bogătașului român în valoare de 2,1 miliarde de USD

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american JD Vance, amânată
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american ...
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar cu o săptămână
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar ...
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări de statut
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări ...
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”
Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Nicuşor Dan despre un viitor premier, posibil susținut de AUR: „În momentul în care am desemnat un premier, l-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat şi să rezolve criza”
Nicuşor Dan despre un viitor premier, posibil susținut de AUR: „În momentul în care am desemnat ...
Nicușor Dan la Bruxelles: România vrea un buget UE mai mare și menținerea fondurilor pentru coeziune și agricultură
Nicușor Dan la Bruxelles: România vrea un buget UE mai mare și menținerea fondurilor pentru coeziune ...
Tribunalul Ilfov suspendă deciziile PNL privind sancționarea parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov suspendă deciziile PNL privind sancționarea parlamentarilor care ar vota Guvernul ...
Justiția franceză a dispus predarea lui Paul de România
Justiția franceză a dispus predarea lui Paul de România
România coboară 12 poziții în clasamentul IMD al competitivității și ajunge pe locul 61 din 70
România coboară 12 poziții în clasamentul IMD al competitivității și ajunge pe locul 61 din 70
Grindeanu susține că Bolojan l-a mințit pe Nicușor Dan privind formarea Guvernului
Grindeanu susține că Bolojan l-a mințit pe Nicușor Dan privind formarea Guvernului
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, chemat la DNA
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, chemat la DNA
Sorin Grindeanu a anunțat, joi, că social-democrații vor stabili în cadrul Consiliului Politic Național dacă vor face parte din Guvernul Veștea
Sorin Grindeanu a anunțat, joi, că social-democrații vor stabili în cadrul Consiliului Politic Național ...
Adrian Veștea a amânat depunerea în Parlament a listei miniștrilor și a programului de guvernare
Adrian Veștea a amânat depunerea în Parlament a listei miniștrilor și a programului de guvernare