Știri interne

Reformă de amploare în MAI. Schimbări de structură, comasări și creșterea vârstei de pensionare

30 Sep, 11:36 • Bocioacă Bianca
MAI a anunțat că a început un amplu proces de analiză și consultare pentru reconfigurarea structurii, în scopul creșterii siguranței cetățenilor.
Reformă de amploare în MAI. Schimbări de structură, comasări și creșterea vârstei de pensionare

Procesul de reconfigurare se va desfășura pe domenii și structuri de intervenție, în trei etape, potrivit unui comunicat al MAI:

  • elaborarea conceptelor, incluzând contribuţii din partea structurilor ministerului şi a altor instituţii relevante;
  • prezentare şi dezbatere publică, cu atragerea şi integrarea contribuţiilor instituţionale şi interinstituţionale (Guvern şi societate civilă);
  • lansarea proiectelor de acte normative, atât de nivel legal, cât şi infralegal.
  • sistem integrat de dispecerate pentru OSP (ordine şi siguranţă publică);
  • programul „e-Sigur” – colectarea şi analiza datelor din trafic prin concentrarea imaginilor şi informaţiilor obţinute din trafic şi eficientizarea aplicării contravenţiilor;
  • noua concepţie de management al traficului la nivel naţional, cu proiect-pilot deja realizat în Bucureşti;
  • noua concepţie de pază a Jandarmeriei Române, care include: paza instituţiilor şi a obiectivelor MAI şi paza transporturilor;
  • noua structură a DGA, cu arondare pe Curţi de Apel;
  • noua concepţie privind Poliţia Transporturilor;

Citește și: Transalpina, închisă din cauza viscolului şi poleiului. „Drumul Regelui”, complet acoperit de zăpadă. VIDEO

  • noua concepţie privind Jandarmeria Română – adaptarea la realităţile din teren, distribuţie a structurilor în funcţie de numărul de locuitori din judeţe, cu eventuale comasări; analiza optimizării capacităţii de intervenţie;
  • noua concepţie privind normarea personalului la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor;
  • evaluarea atribuţiilor şi eficienţei structurilor de evidenţa persoanelor şi paşapoarte;
  • noua structură a Poliţiei de Frontieră, cu integrarea IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări).
  • creşterea vârstei de pensionare (măsură integrată în concepţia pentru ordine şi siguranţă publică);
  • reconfigurarea criteriilor de acordare a gradelor superioare;
  • întărirea protecţiei cadrelor prin lege – întărirea autorităţii personalului la intervenţie şi inspecţie;
  • elaborarea unui concept unitar de utilizare a dronelor – fie integrate în fiecare structură, fie printr-un departament specializat;
  • reorganizarea Aparatului Central al MAI – evaluarea compartimentelor, eliminarea paralelismelor, dimensionare adecvată; limitarea la minimum a activităţii birocratice.

Ce spun sindicaliștii despre reforma MAI

Sindicaliștii Europol prezenți la discuțiile de luni cu ministrul Cătălin Predoiu afirmă că orice modificare legislativă adusă vârstei de pensionare „ar crea instabilitate, lipsă de predictibilitate”, peste 17.000 de angajați ai MAI putând să iasă deja la pensie, urmând a se adăuga deficitului de personal de 23%.

„Încă de la debutul şedinţei, vicepremierul Predoiu a precizat că a fost realizat un proces de reconfigurare în urma căruia niciun angajat al MAI nu va fi lăsat fără serviciu”, au transmis sindicaliştii.

Citește și: Pilonul 2: retragerea integrală a banilor, posibilă pentru bolnavii de cancer

Cât despre creșterea vârstei de pensionare a personalului din MAI, „Cătălin Predoiu a subliniat în repetate rânduri că la acest moment discuţiile referitoare la creşterea vârstei de pensionare sunt purtate în coaliţie fără a fi luată pentru moment vreo decizie în acest sens”.

„La acest moment poliţiştii, conform legislaţiei în vigoare au ca vârsta standard de pensionare de 65 de ani, motiv pentru care orice alte modificări ale legislaţiei ar crea instabilitate, lipsă de predictibilitate, peste 17.000 de angajaţi ai MAI putând să iasă deja la pensie întrucât îndeplinesc condiţiile legale, aceştia urmând a se adăuga deficitului de personal existent de aproximativ 23%, sistemul putând astfel să între în colaps”, au transmis sindicaliştii.

Aceștia au transmis detalii și despre eaborarea unor criterii privind acordarea gradelor profesionale mari, precizând că ministrul a transmis că un polițist/militar poate fi avansat în grad pentru trecerea timpului, nu și pentru merite excepționale.

„Acest tip de abordare a fost susţinut implicit de către reprezentantul organizaţiei noastre care i-a amintit ministrului afacerilor interne că în mandatul său a fost „creat” cel mai tânăr chestor de poliţie, la vârsta de doar 34 de ani”, au mai transmis sindicaliştii.

„Cu privire la situaţia poliţiştilor angajaţi în contextul refugiaţilor din Ucraina, pentru o perioadă determinată de 3 ani, reprezentantul Sindicatului Europol a solicitat conducerii MAI întreprinderea unor demersuri legislative pentru retenţia acestora în sistem. Cu această ocazie, atât vicepremierul Predoiu, cât şi specialiştii din minister ne-au menţionat că a fost identificată o soluţie legislativă, astfel încât instituţia să nu piardă această categorie de personal”, arată Sindicatul Europol.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică