- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Românii află ce se întâmplă cu pensiile înainte de Crăciun, după ce s-a vehiculat că nu mai sunt bani pentru plăți

27 Oct, 19:51 • Bumbeneci Diana
Șeful Casei Naționale de Pensii lămurește problema pensiilor din decembrie, după ce s-a spus că nu ar exista bani pentru plata pensionarilor chiar de sărbători. Daniel Baciu neagă aceste afirmații.
Românii află ce se întâmplă cu pensiile înainte de Crăciun, după ce s-a vehiculat că nu mai sunt bani pentru plăți

Președintele Casei de Pensii a ieșit public cu noi declarații și a lămurit zvonurile potrivit cărora nu ar mai exista bani pentru pensii, chiar în luna decembrie. Daniel Baciu a explicat că pensionarii nu au de ce să fie îngrijorați pe această temă, pentru că vor primi banii la fel ca în fiecare lună. Există, însă, și o veste mai puțin bună. Deși pensiile vor fi primite în decembrie, vor fi posibile unele întârzieri de câteva zile din cauza aglomerației de sărbători.

Sunt bani pentru pensii

Poți citi: CNAIR a scos la licitație contractul pentru supervizarea lucrărilor de pe Prelungirea Ghencea. Românii mai au de așteptat până la debutul lucrărilor promise de Tracon

Aproape cinci milioane de bătrâni stau cu teamă că nu vor primi banii în luna decembrie, mai exact înainte de Crăciun. Conform șefului CNPP, aceștia își vor primi banii la timp, iar faptul că nu sunt fonduri reprezintă doar zvonuri. Totul a pornit după ce directorul Casei Județene de Pensii Brașov, Diana Itu, a declarat că ar fi în pericol să nu mai poată plăti drepturile celor care ies la pensie, explicând că taxele și impozitele acumulate nu reușesc să acopere ajutorul bănesc către cei 160.000 de pensionari

„Avem banii de pensii. Am auzit zvonuri în piață că avem probleme cu banii, ceea ce nu este deloc adevărat. Poate unele ministere au, dar nu și Casa Națională de Pensii Publice. Lumea trebuie să știe că există bani și că vor primi pensiile la timp înainte de sărbători, așa cum le-au primit și înainte de Paști, de Revelion, de Sfântul Dumitru sau mai știu eu când. Nu se pune problema să ajungem în imposibilitatea de a le mai plăti

În primul rând trebuie sa precizez că noi facem viramentele de bani către Poșta Română și alte bănci începând din 20 noiembrie. Faptul că vor exista câteva zile libere la finele lui noiembrie și început de decembrie nu ne afectează, fiindcă noi asiguram fluxul normal. Sigur, va exista o presiune pe poștași care vor trebui să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc din cine știe ce oraș.

Dar o vor face, așa cum au mai făcut-o. Însă, fac precizarea foarte importantă că avem banii de pensii. În plus, menționez și că jumătate din cele cinci milioane de pensionari primesc pensia pe card și acolo e mult mai simplu, printr-o simplă apăsare de tastatură!”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Citește și: Sprijin de urgență pentru români. APIA pune în joc 275 de milioane de lei până pe 31 decembrie

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu