Știri interne

Românii care vor primi pensiile dublate. Daniel Baciu a făcut anunțul

12 Aug, 09:50 • Bugiu ⁠Ana Maria
Cine sunt românii care vor primi pensiile dublate. Daniel Baciu, șeful CNPP a făcut anunțul.
Românii care vor primi pensiile dublate. Daniel Baciu a făcut anunțul

Începând cu luna viitoare, unele pensii vor fi dublate, după recalcularea lor. Anunțul a fost făcut de Daniel Baciu, șeful CNPP, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa și: Pensii duble pentru o categorie de români. CNPP anunță cine sunt norocoșii în 2024

foto: pensii dublate

Românii care vor primi pensiile dublate

O parte dintre români vor avea pensiile dublate, în urma recalculărilor, începând cu septembrie 2024. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a făcut un anunț referitor la pensiile românilor.

Mai mult de 3 milioane de români vor avea pensiile majorate, chiar dublate. Daniel Baciu a mai menționat și că nicio pensie nu va scădea, în urma recalculării.

„În prezent, suntem angajați într-un proces intens de recalculare a pensiilor. Recent, am avut o întâlnire cu toți colegii mei din teritoriu, inclusiv cu directorii executivi și cu tot personalul managerial din cadrul caselor teritoriale de pensii.

Scopul acestei întâlniri a fost să monitorizăm progresul și să găsim soluții pentru a finaliza procesul de recalculare conform termenului stabilit. Până în acest moment, mai mult de 50% din dosarele de pensii la nivel național au fost deja completate, inclusiv cu calculul corect și decizia aferentă. Aceste dosare urmează să fie trimise către Compania Națională Poșta Română”, a declarat șeful CNPP.

Șeful CNPP a mai spus și că aceștia sunt în grafic și că nu preconizează că vor fi întârzieri.

„Suntem în grafic, avem o planificare bine definită și nu întâmpinăm întârzieri. Ne așteptăm ca până pe 15 august, termenul limită stabilit, să transmitem toate deciziile către Poșta Română. Aceștia vor avea la dispoziție perioada de timp între 15 august și 1 septembrie pentru a livra aproximativ cinci milioane de decizii către beneficiarii finali, adică pensionarii.

Astfel, începând cu prima zi lucrătoare a lunii septembrie, pensionarii vor începe să primească noile drepturi bănești recalculate conform noii Legi a pensiilor, Legea nr. 360/2023”, a mai precizat șeful CNPP.

Mai mult decât atât, Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, a precizat că unii români cu pensia minimă și punctaj foarte mic vor avea parte de o surpriză, cu pensia chiar dublată.

„Sunt oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei. Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare, 100%, pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate”, a spus Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, la Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa și: Marcel Boloș, anunțul serii despre banii pentru pensiile recalculate: „Toți pensionarii așteaptă”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski