Știri interne

S-a aflat data la care pensionarii vor primi pensiile recalculate. Anunțul zilei făcut de șeful Casei Naționale de Pensii

28 Aug, 17:07 • Preda Silvia
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a anunțat data la care pensionarii își vor primi veniturile majorate.
S-a aflat data la care pensionarii vor primi pensiile recalculate. Anunțul zilei făcut de șeful Casei Naționale de Pensii

Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât în august. Potrivit lui Daniel Baciu, șeful CNPP, acest proces de recalculare a pensiilor este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, „cel puţin din ultimii 50 de ani”, şi a vizat efectiv recalcularea a peste 4,8 milioane de dosare de pensie.

„În această săptămână finalizăm procesul de tipărire al taloanelor de pensie pentru luna septembrie a.c..

Începând de luni 2 septembrie, pensionarii vor primi pensiile recalculate conform Legii nr.360/2023.

Nicio pensie nu va scade în urma procesului de recalculare, avem o creștere medie a pensiilor din sistemul public de 26,65%, începând cu data de 1 septembrie, care se adaugă la creșterea de la 1 ianuarie de 13,8%”, a anunțat Daniel Baciu.

Pensiile nu scad în urma procesului de recalculare

Citește și: Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025. Daniel Baciu a făcut anunțul

Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat, recent, că pensiile românilor vor crește din nou de la 1 ianuarie 2025.

Daniel Baciu, șeful CNPP
Daniel Baciu, șeful CNPP

„Toate majorările de pensii se vor face din 1 ianuarie pe baza unor indicatori clari, cu rata inflației, la care se adaugă și 50% din salariul mediu.

Cea mai mare problemă pe care noi o aveam în sistemul public, că erau pensii în plată când legea prevedea stagii de cotizare diferite. 

La contributivitate egală vrem să avem pensii egale în plată. Este cea mai amplă reformă pe care statul român a făcut-o în ultimii 50 de ani. Lucrăm de trei ani de zile pentru recalculare”, a spus Daniel Baciu.

Dacă sunt pensionari care vor avea pensia mai mică în urma recalculării, aceștia trebuie să anunțe imediat Casa de Pensii pentru clarificare. Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a transmis că toți pensionarii vor primi deciziile pentru confirmarea faptului că nicio pensie nu scade.

„Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august. Repet: nicio pensie nu scade în urma recalculării.

Din contră, cei mai mulţi, adică peste 82% dintre pensionari, vor primi mai mult”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

Vezi și: Fără angajați, fără pensii. Avertisment dur: România e în fața unei crize iminente

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski