- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

S-a dat drumul la înscrieri pentru Programul „Rabla Plus”! Cine se poate înscrie și care sunt sumele pe care le poți accesa

19 Aug, 13:01 • Cornel Ghimeșan
Vești bune pentru românii care visează să aibă o mașină nouă! A început cea de-a treia etapă a programului „Rabla Plus”, iar voucherele sunt cât se poate de atractive.
S-a dat drumul la înscrieri pentru Programul „Rabla Plus”! Cine se poate înscrie și care sunt sumele pe care le poți accesa
Luni, a fost lansată o nouă sesiune de înscrieri în cadrul Programului „Rabla Plus”, destinată persoanelor fizice, persoanelor juridice, Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT), precum și instituțiilor publice. Acest program oferă oportunitatea celor interesați de a accesa fonduri pentru achiziționarea de vehicule electrice și hibride.

„Începând de luni, 19 august 2024, ora 10:00, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice în cadrul Programului Rabla Plus. Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul programului, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare, în limita sumelor alocate”, a anunţat recent Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit Agerpres.

Pentru cea de-a treia etapă de înscrieri în cadrul programului „Rabla Plus”, s-au alocat următoarele fonduri: 100 de milioane de lei destinate persoanelor fizice, pentru perioada 19 august – 25 noiembrie 2024, și tot 100 de milioane de lei destinate persoanelor juridice, unităților administrativ-teritoriale (UAT) și instituțiilor publice, pentru perioada 19 august – 19 septembrie 2024.

Citește și: Buget record la Programul RABLA 2024, 360.000.000 de lei pentru maşini noi

Conform Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), participanții la programul „Rabla Plus” pot beneficia de un ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou, cu condiția predării spre casare a cel puțin unui autovehicul uzat, fiind permisă predarea a maximum două autovehicule uzate.

Ce ecotichete pot fi accesate prin Programul „Rabla Plus”

Valoarea ecotichetului este stabilită astfel: 25.500 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepția motocicletelor; 13.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou hibrid electric, care generează maximum 80 de grame CO2/km în sistem WLTP, cu excepția motocicletelor; și 13.000 de lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul este valabil pentru achiziționarea unui autovehicul electric al cărui preț nu depășește 70.000 de euro, inclusiv TVA.

În cazul instituțiilor publice și al UAT-urilor, acestea beneficiază de un ecotichet de 120.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi necesară predarea spre casare a unui autovehicul uzat.

Citește și: S-au afișat dosarele de finanțare pentru „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” 2024. Anunțul momentului de la AFM

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...