Știri interne

Șantierul din România în care lucrările stau pe loc, după 10 ani de la semnarea contractului. Horațiu Cosma: „Centura Târgu Jiu, o nouă rușine națională”

02 May, 16:52 • Lupu Alexandra
Progresul este inexistent la Centura Târgu Jiu! Iată care este stadiul lucrărilor, după 10 ani de la semnarea contractului.
Șantierul din România în care lucrările stau pe loc, după 10 ani de la semnarea contractului. Horațiu Cosma: „Centura Târgu Jiu, o nouă rușine națională”

Centura Târgu Jiu trebuia să fie gata în august 2022. Cu toate acestea, lucrările stau pe loc, după mai bine de 10 ani de la semnarea contractului, informează ziare.com. Horațiu Cosma, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost în vizită la șantier, astfel, a putut constata că șoferii mai au de așteptat, acuzându-i pe Sorin Grindeanu și alți reprezentanți din țară că „scot panglicile doar înainte de alegeri”.

Care este stadiul lucrărilor la Centura Târgu Jiu

Contractul pentru lucrările de la Centura Târgu Jiu a fost semnat în urmă cu 10 ani. În primă instanță, totul trebuia să se termine în august 2022, dar cu toate acestea, la ora actuală, progresul de pe șantier este de doar 51%.

Horațiu Cosma, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost în vizită la Centura Târgu Jiu, atunci când a putut constata că șoferii mai au de așteptat. Concret, Cosma a relatat pe pagina de Facebook că stadiul în care se află lucrările este unul inadmisibil, susținând că este „o nouă rușine națională”.

Te-ar putea interesa și: Ce autostrăzi ar putea fi gata în 2023, în România

Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor a spus că românii puteau să circule de 9 luni pe centura respectivă, dar în ciuda acestui fapt, „șantierul a ajuns abia la jumătate și e departe de finalizare”. Cosma a concluzionat că marea deschidere de la Centura Târgu Jiu va fi ratată și în acest an, dar mai mult decât atât, a subliniat că Sorin Grindeanu și alți reprezentanți din țară au grijă să scoată panglicile doar înainte de alegeri.

Centura Târgu Jiu
Centura Târgu Jiu

„Centura Târgu Jiu, o nouă rușine națională. Începută de aproape 10 ani, cu o reziliere la activ, trebuia să fie gata în august 2022, dar e abia la 51%, iar progresul în teren e aproape inexistent.

Rețeta tragică patentată de guvernele PSD-PNL din nou și din nou pe drumurile patriei în ultimii 30 de ani nu a ocolit nici municipiul gorjean:

– lucrările la cei 20km ai centurii Tg. Jiu au fost contractate în 2014 pentru 150 de milioane de lei și ar fi trebuit să dureze 2 ani;

– 4 ani mai târziu, contractul blocat a fost reziliat la 40% stadiu în teren;

– Al doilea contract pentru finalizarea lucrărilor a pornit în februarie 2021 pentru 207 milioane lei, cu termen de finalizare august 2022;

– De 9 luni trebuia să circulăm pe această centură, dar nici pomeneală, șantierul a ajuns abia la jumătate și e departe de finalizare.

Imaginile aeriene surprinse de un pasionat arată dimensiunea dezastrului nășit de PSD-PNL la Ministerul Transporturilor. Pe multe sectoare ale centurii lucrările sunt în stadiu incipient, poduri abia începute, rampe ale pasajelor la stadiul de bălării, un constructor italian cvasi-absent și niște decidenți politici complet dezinteresați de bunul mers al marilor proiecte de infrastructură.

În ritmul actual, anul 2023 pare complet ratat pentru deschiderea circulației pe acest drum dorit de atâta timp de gorjeni. Șoferii mai au de așteptat. Grindeanu și tovarășii de coaliție scot panglicile doar înainte de alegeri”, a scris Horațiu Cosma pe Facebook.

Te-ar putea interesa și: VIDEO| Lotul 2 din Autostrada Ploiești-Buzău, numit „Valea plângerii”. Problemele rămân veșnice pentru șantier. Iată acuzațiile aduse constructorilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski