Știri interne

Scandal şi haos pe aeroportul Otopeni, după ce Tarom a anulat peste 30 de zboruri: „Se joacă pe banii noștri”

08 Jul, 19:01 • Adrian Popovici
Peste 30 de curse Tarom anulate din cauza protestului piloților. Pasagerii se plâng că reprezentanții companiei nu le oferă informații legate de zborurile lor.
Scandal şi haos pe aeroportul Otopeni, după ce Tarom a anulat peste 30 de zboruri:  „Se joacă pe banii noștri”

Haos și sute de români nemulțumiți pe Aeroportul Otopeni după ce Tarom a anunțat anularea a peste 30 de curse ca urmare a protestului spontan al piloților. Ca urmare a acestei situații, pasagerii care nu au mai prins zborurile pentru care aveau bilete au fost nevoiți să aștepte în terminale și să doarmă pe jos, notează Antena 3 CNN.

Această situație a început odată cu piloții, nemulțumiți de condițiile salariale, care au anunțat că nu sunt în măsură să opereze zborurile programate, declanșând astfel o criză pentru pasageri, inclusiv pentru turiștii străini fără cazare. Cu toate că oficialii Tarom au promis că se caută soluții pentru gestionarea situației, mulți călători s-au plâns de lipsa de comunicare și de organizare din partea companiei de stat.

La scurt după anunțul piloților, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut Tarom să elaboreze urgent un plan de restructurare pentru a evita blocajele viitoare generate de astfel de proteste. În timp ce oficialii companiei au încercat să ofere alternative pasagerilor, cum ar fi reprogramarea sau rambursarea biletelor, mulți călători au relatat dificultăți în a obține informații clare sau în a contacta reprezentanții Tarom.

Tarom
Tarom

Citește și: Haos şi nervi în aeroporturile din ţară. Concediile a mii de români au început cu un val de zboruri întârziate

Pasagerii, nemulțumiți de modul în care au fost tratați în timpul protestului

„S-a anulat la 8:35 spre Amsterdam. Piloții inapți. Asta înseamnă bilete pe la muzee reprogramate, hotel. Alte programări până Amsterdam care vor pica”

, spune un pasager Tarom.

Alți pasageri s-au plâns și de modul în care oficialii Tarom au gestionat situația și au explicat faptul că deși au primit o serie de numere de telefon nu le răspunde nimeni și nu le oferă informații despre evoluția crizei sau despre când ar putea să decoleze zborurile lor.

În timp ce unii pasageri au fost chemați să primească informații suplimentare în orele următoare, mulți dintre ei au trebuit să rămână în incertitudine în aeroport, fără cazare, așteptând să vadă cum va evolua situația.

„La 7:57 Oradea anulat fără să ne explice nimeni. Au dat o listă de numere de telefon la care nu răspunde nimeni. Încercăm la 16:45, dar nu ne-a oferit certitudine dacă zboare sau nu. Se joacă pe banii noștri, compania de stat Tarom”, a mai adăugat un călător.

Într-o încercare de a găsi soluții, un grup de turiști din Spania a apelat la agenții de turism pentru a obține asistență în gestionarea situației lor. Între timp, reprezentanții Tarom  au transmis că lucrează intens pentru a rezolva problema și pentru a minimiza impactul asupra pasagerilor

Citește și: Wizz Air mută trei curse către Spania pe aeroportul Băneasa. Ce trebuie să știe pasagerii

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski